Violeta Bîrlă din Italia și durerea românilor de pretutindeni transpusă într-un film

Filmul „Inimă albastră”, scris şi regizat de Violeta Bîrlă, este povestea tuturor românilor de pretutindeni. Scoate în evidenţă povestea unei mame care munceşte din greu pentru a-şi creşte singură cei doi copii. Pusă în situaţia de a supravieţui, trebuie să aleagă dacă îşi lasă copiii în grija părinţilor, pentru a emigra să le poată oferi acestora un trai mai bun.

Violeta Bîrlă, regizor și scenarist, este rezidentă în Italia de peste 15 ani. În luna aprilie a acestui an, a terminat filmările la cel de-al patrulea ei scurt metraj, „Inimă albastră”. În noua producţie, rolul principal i-a revenit actriţei Maia Morgenstern, care a acceptat cu plăcere invitaţia Violetei, spre bucuria acesteia.

Violeta Bîrlă este o tânără vrânceancă, plecată din România de peste 15 ani

Viaţa ei a fost presărată cu necazuri, greutăţi şi poate fi oricând subiectul unui film. De altfel, autobiografia ei, scrisă deja, va deveni o producţie cinematografică în curând, Violeta având ca scop înalt chiar participarea la premiile Oscar. „Niciun vis nu poate fi de neîmplinit, cât timp îl ai pe Dumnezeu lângă tine”, spune Violeta.

Abandonată în România, de părinţi, la casa de copii de la Dumitreşti, Vrancea, Violeta Bîrlă a reuşit, după ce s-a trezit la 18 ani în plină stradă fără bani de pâine, să-şi depăşească condiţia. A reuşit să evite orice statut degradant, să emigreze în Italia şi, după mai multe piedici, să urmeze şi să absolve cursurile de cinematografie de la Cinecitta, Roma. De la absolvire, vrânceanca a realizat 3 filme, toate sociale, cel mai recent, „La Perla”, fiind dedicat copiilor abandonaţi.

- Continuarea după publicitate -

„Am copilărit într-un orfelinat. Eu cunosc ambele vieţi: şi a avea o familie, şi a nu avea una. Dar din nefericire nu mi-a plăcut nici una, nici alta. A fi părinte este o mare responsabilitate. Copiii trebuie trataţi ca fiinţe umane, nu ca nişte obiecte. Eu am fost un obiect, şi încă unul foarte greu, o piatră. Până la vârsta de 28 de ani nu mi-am cunoscut mama, care a avut curajul să mă abandoneze la doar câteva luni într-un spital, grav bolnavă fiind, în timp ce tatăl biologic, care şi-a întemeiat o altă familie, a fost mai mult absent din viaţa mea. Nu am fost iubită, nu am fost dorită. Destinul mi-a fost deja scris: am mers într-un orfeninat. Au fost vremuri grele. Copiii, în orfelinat, nu erau priviţi ca nişte copii, ci ca nişte obiecte care nu folosesc la nimic. Cu toate acestea nu m-am dat bătută”, spune Violeta.

Violeta a ajuns la Roma, unde s-a înscris la cursurile de actorie de la Accademia del Cinema, pe care a absolvit-o, într-o grupă de 22 de studenți aleși din 1.600 de candidați. A mai făcut cursuri de actorie la „Clesis Arte – La scuola din Carlo Merlo” și la „Accademia della Comunicazione e dello Spettacolo di Stefano Jurgens”. A interpretat roluri principale în piese de Moliere sau Shakespeare. Cu toate acestea, nu a considerat că este pe deplin împlinită, aşa că s-a apucat şi de regie.

„Mi-am dorit să scriu despre noi, românii din diaspora, pentru că de multe ori suntem judecaţi, dar nimeni nu ştie câtă durere se ascunde în inimile noastre. Noi, românii de pretutindeni, am devenit nişte oameni străini în ţara noastră. În străinătate e firesc, dar să auzi în ţara ta natală, pe cei din jur şi pe cei din instituţii, că ne spun italieni, spanioli sau mai ştiu eu ce, este dureros”, mai precizează scenarista Violeta Bîrlă, citată de Adevărul.