„Vreau acasă şi gata, cum o fi, o fi!” Gândurile unei românce din Italia înainte de a se întoarce definitiv în țară

- Conținut sponsorizat -

Un text publicat pe Facebook de o româncă din Italia, ne-a adus în atenție o problemă care dă de gândit multora dintre noi: cât de ușor ne vom readapta condițiilor din România când ne vom întoarce de tot acasă, după mulți ani petrecuți în străinătate?

Întoarcerea în țara de origine nu este un proces așa simplu cum ne închipuim. Mulți români întorși din străinătate trec prin episoade de readaptare marcate de stări contradictorii, de la frustrare, izolare, la euforie, alternate cu sentimente de alienare.

„Vreau acasă la mine” scrie Lidia T. din Italia pe un grup cu români din peninsulă. Apoi continuă:

„Cred că a vrea acasă e dorința multora dintre noi. Am 13 ani de când sunt în Italia, merg acasă odată pe an și tot de atâția ani nu am fost niciodată în țară la sărbătorile de Crăciun sau de Paşte, merg acasă doar în luna lui august, iar de multe ori nici luna asta nu am stat-o toată.
Pot spune că am fost norocoasă, totuși. Am avut familia cu mine dar întodeauna parcă mi-a lipsit ceva, o parte din mine. Nu pot spune că am dus-o greu în străinătate, aş minți! Am reușit să ne integrăm cât de bine am putut dar niciodată nu ne-am simțit ca acasă la noi. Am început acest an cu o mare dorință, aceea de a fi ultimul departe de țară.
Mă macină însă dubiile, nu sunt convinsă dacă facem bine luând această decizie, sau poate ar trebui să mai stăm. Vă spun sincer, mă gândesc cu groază la momentul întoarcerii dar, în același timp, mi-l doresc foarte mult.
Vreau acasă şi gata. Cum o fi o fi!
Nu ştiu, nu înțeleg de ce pe lângă această dorință, simt și o anumită neliniște, o nesiguranță. Voi cum credeți că ne putem pregăti pentru momentul întoarcerii definitive? Credeți că vom face față?”

Imaginea lui „acasă”, pe care o păstrai în memoria afectivă nu mai coincide cu ceea ce trăiești la întoarcere, iar asta te poate arunca în stări asemănătoare depresiei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Psihologii au denumit această perioadă de tranziție reverse culture shock, iar literatura de specialitate abundă de studii pe această temă.

„Experiența șocului cultural invers are multe definiții academice, dar cel mai simplu ar putea fi descris drept dificultățile de readaptare în țara natală, pe care cineva le experimentează, după ce acesta a trăit o perioadă lungă de timp în străinătate. Asemănător șocului cultural, prin care emigranții trec în perioada în care se acomodează într-o țară de adopție, și la întoarcere, aceștia se simt tot străini, dar în țara lor, în afara normelor și valorilor specifice locului. În timp ce totul le este familiar, ei se simt diferiți. Pot trece prin sentimente de înstrăinare și toată rutina vieții zilnice poate fi afectată”, explică psihologul american Kevin Gaw.

România a intrat în topul țărilor europene din care au migrat cei mai mulți oameni. Țări cu o rată ridicată de migrație mai sunt Marea Britanie Polonia și Germania. Britanicii au realizat și un studiu pe tema șocului cultural invers.

Potrivit acestuia, 15% dintre expații britanici au spus că perioada de readaptare la țara natală le-a stârnit sentimente plăcute, 25% au avut sentimente amestecate, iar restul de 60% ar fi raportat sentimente negative. Copiii crescuți în familiile repatriaților întâmpină și ei astfel de inconveniente afective, dar gestionate bine, au, pe termen lung, și un avantaj net – capătă experiența unor cetățeni globali, scrie vice.com.

În România, țara care are aproape patru milioane de români plecați să muncească în străinătate, termenul nici măcar nu a fost adaptat, nicidecum să fie explicată această problemă cu care te-ai putea confrunta la întoarcerea în țară. Până atunci, trebuie să ne facem curaj, și așa cum am știut să înfruntăm necunoscutul numit „străinătate, la fel de capabili va trebui să fim când vom da piept cu necunoscutul pe care îl numim „acasă”.