Un copil de 10 ani se află în stare foarte gravă în Italia, unde a ajuns împreună cu familia în încercarea de a primi o șansă la tratament. Bogdan a trecut deja prin două operații, una dintre ele durând aproximativ 10 ore, iar părinții cer ajutor pentru a putea acoperi investigațiile, intervențiile și tratamentul.

Mama copilului, Oxana Stanciu, a povestit pe Facebook că familia a venit cu Bogdan în Italia „disperată” să găsească o soluție, după ce, în ultimele zile, starea băiatului s-a înrăutățit foarte repede. Potrivit acesteia, în Moldova medicii nu le mai dădeau prea multe șanse.
Ajuns în Italia, copilul a fost preluat imediat de ambulanță. Din cauza stării grave, a fost nevoie de intervenții chirurgicale urgente. Mama băiețelului a transmis că acesta a făcut convulsii, iar „o venișoară de la nivelul creierului s-a rupt”, motiv pentru care copilul a fost dus de urgență în sala de operație.
Prima intervenție menționată de familie a fost descrisă ca fiind „extrem de gravă” și a durat mai bine de patru ore. Ulterior, Bogdan a avut nevoie de o nouă operație, prin care medicii au încercat să îndepărteze cât mai mult posibil din tumoră, astfel încât, după recuperare, copilul să poată începe chimioterapia.

„După 10 ore de intervenție, luptătorul și eroul nostru a ieșit din sala de operație. ❤️🩹 A fost o intervenție extrem de grea, iar acum Bogdan este încă intubat și se află sub supraveghere medicală atentă. Pentru noi, fiecare clipă este o veșnicie, fiecare respirație a lui este o speranță și fiecare semn că luptă ne dă putere să mergem mai departe.
Puiul nostru a fost puternic. Atât de puternic… ❤️ A dus o luptă pe care niciun copil nu ar trebui să fie nevoit să o ducă, iar noi suntem atât de mândri de el.
Vrem să mulțumim din adâncul sufletului tuturor celor care s-au rugat și continuă să se roage pentru Bogdan, tuturor celor care ne scriu, ne încurajează, ne susțin moral și financiar, tuturor celor care ne sunt alături chiar și de la mii de kilometri distanță.
Vă cuprindem pe toți cu toată dragostea noastră. 🤍
Fiecare rugăciune, fiecare mesaj, fiecare ajutor și fiecare gând bun ajunge la noi și ne dă puterea să nu cedăm. Lupta noastră nu s-a terminat. Drumul este încă lung și greu, dar mergem înainte, pas cu pas, clipă de clipă. Continuăm să credem în puterea lui Dumnezeu și ne rugăm să-și întindă mâna asupra copilului nostru, să-i dea putere, să-i aline trupul și să-l aducă înapoi la noi. 🙏
Doamne, ai grijă de puiul nostru! Iar ție, Bogdan, îți mulțumim că ai fost atât de puternic. ❤️ Luptă, puiul nostru… noi suntem aici și nu plecăm nicăieri. Te așteptăm”, a scris mama copilului pe Facebook.
După a doua intervenție, mama a anunțat că Bogdan a ieșit din sala de operație după 10 ore. Băiatul era în continuare intubat și se afla sub supraveghere medicală atentă. Familia a transmis că situația rămâne delicată, cu riscuri mari, iar drumul spre recuperare este încă lung și greu.
„Lupta noastră nu s-a terminat. Drumul este încă lung și greu, dar mergem înainte, pas cu pas, clipă de clipă”, a scris Oxana Stanciu, mulțumindu-le celor care au trimis mesaje, s-au rugat pentru Bogdan sau au sprijinit familia financiar.

Părinții spun că nu au asigurare medicală în Italia, iar toate investigațiile, operațiile și tratamentul sunt contra cost. Cheltuielile sunt foarte mari, iar familia afirmă că nu le poate acoperi singură.
Apelul lor a fost distribuit și de persoane apropiate familiei. Cristina Sandu l-a descris pe Bogdan ca pe „un copil cu inima cât un munte”, vesel, prietenos și apropiat de fiul ei. Ea a îndemnat oamenii să ajute familia, spunând că tratamentul este foarte costisitor.
O altă femeie, care spune că îl cunoaște pe Bogdan de când era mic, a făcut apel la donații și distribuiri, subliniind că fiecare sumă poate însemna o șansă în plus pentru copil.
Pentru cei care doresc să ajute, familia și apropiații au publicat următoarele date pentru donații:
- Moldindconbank, lei moldovenești. Card: 4028120295512863. Titular Stanciu Oxana;
- MIA: 060480916;
- în euro, IBAN italian IT12V0538702410000004487232, titular Onel Tatiana.









