EXCLUSIV: Românca Sarah Rizea, noua Miss Italia 2026: „România e jumătate din inima mea”

Luni, 21 septembrie, castelul din localitatea Santa Severa, lângă Roma, a fost martor al unei noi pagini de istorie în faimosul concurs Miss Italia. Sarah Rizea, tânără născută în Italia din părinți români, originari din Ploiești, a fost încoronată Miss Italia 2026.

Este a doua câștigătoare de origine străină sau non-nativă din istoria aproape seculară a concursului. În 1996, Denny Mendez – născută în Santo Domingo și naturalizată italiană, a fost prima și singura câștigătoare de origine non italiană, victoria ei stârnind atunci un intens dezbatere mediatică despre identitatea sa. Abia în 2014 regulile concursului au permis  participarea tinerelor născute în Italia din părinți străini care au avut reședința în Peninsulă neîntrerupt timp de 18 ani, chiar și fără cetățenie.

Victoria lui Sarah Rizea, care a reprezentat în competiție Regiunea Liguria, a ajuns în prim plan pe canalele de social media și televiziunile din amble țări și are o rezonanță cu totul aparte și o valoare simbolică profundă pentru noua Europă. În Italia trăiește o comunitate de peste un milion de români, iar, în ultimii 30 de ani, se estimează că circa 250.000 de copii români cu cel puțin un părinte român s-au născut în Peninsulă.

În exclusivitate pentru Rotalianul, noua Miss Italia a povestit ce calități i-au adus victoria și ce legătură are cu România, țara unde s-au născut părinții ei.

Sarah s-a născut în noiembrie 2007 la Moncalieri, lângă Torino, o zonă cu o importantă comunitate românească. Părinții ei sunt din Ploiești, unde locuiește restul familiei, inclusiv bunica Maria, de la care a moștenit al doilea nume. La 8 ani a început să practice înotul, care a devenit pasiunea ei. La vârsta de 11 ani s-a mutat cu familia în Liguria, în localitatea Vado Ligure, unde a terminat și Liceul, secția limbi străine. După bacaluareat, s-a înscris la Facultate pentru a studia psihologia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sarah este sportivă de performanță la înot sincronși se antrenează în cadrul secției Fiamme Oro a Poliției de Stat italiene, obținând, de-a lungul carierei sportive aproape 100 de medalii. Deține și cetățenia italiană, ceea ce i-a permis să reprezinte țara de adopție în competițiile internaționale, fiind convocată în 2026 în lotul național de juniori pentru Campionatul European de la Paris. Visul ei este participarea la Jocurile Olimpice.

Am contactat-o pe Sarah a doua zi după marea finală și ne-a răspuns cu plăcere la câteva întrebări.

Rotalianul: Ai fost încoronată Miss Italia 2026. Ce calități crezi că trebuie să aibă o fată în ziua de azi ca să câștige cel mai important concurs de frumusețe din Italia?

Sarah Rizea: Nu pot să spun ce calități trebuie să ai ca să câștigi un concurs de miss. Eu pot să spun ce mă animă și mă impulsionează pe mine: când îmi propun să particip la un astfel de concurs, pe primul plan e dorința mea, nu a celor din jur. Apoi, e voința de a renunța la micile plăceri, în favoarea unui efort susținut. Nu în ultimul, încrederea că, dacă vreau, dețin resursele pentru a reuși. Și neapărat, e fundamental suportul familiei.

Rotalianul: Ce reprezintă România pentru tine?

Sarah Rizea: România este țara în care am rădăcinile și în care trăiesc bunicii, unchii, mătușile și verii. România este, așa cum îi spuneam bunicii mele când eram mică, jumătate din inima mea.

Rotalianul: Ai un mesaj pentru miile de români care te-au susținut?

Sarah Rizea: Să creadă în visurile lor și să fie mândri de originile lor. Le mulțumesc pentru susținere.

Victoria obținută de Sarah Rizea la Miss Italia 2026 reprezintă un moment istoric pentru competiție. Concursul, lansat în 1939 sub denumirea „5000 lire per un sorriso” și reconfigurat în perioada postbelică (1946) ca o oglindă a societății italiene (lansând actrițe și prezentatoare precum Anna Valle, Miriam Leone sau Cristina Chiabotto), a marcat până în prezent un singur precedent notabil legat de origini non-native: cel al lui Denny Mendez în 1996 (născută în Santo Domingo, naturalizată italiană, prima și singura câștigătoare de origine afro-caraibică). Începând din 2014, regulamentul permite participarea tinerelor născute în Italia din părinți străini care au avut reședința aici neîntrerupt timp de 18 ani, chiar și fără a deține inițial cetățenia. Sarah Rizea devine astfel a doua câștigătoare de origine străină sau non-nativă din istoria concursului, simbolizând o nouă etapă pentru a doua generație („seconde generazioni”) în Italia.