Criza șoferilor de TIR din Italia este prezentată de un antreprenor italian nu ca o problemă provocată de „lenea” tinerilor, ci ca efectul unui sistem care a cerut ani la rând prea mult pentru prea puțin.
În opinia sa, costurile de intrare în meserie, presiunea continuă și condițiile grele de lucru au îndepărtat noile generații de transporturile rutiere.
Potrivit unei postări publicate pe pagina Facebook Autodenuncia, autorul mesajului este Michele, un antreprenor de 46 de ani din Italia care spune că administrează o firmă și respinge explicația potrivit căreia „în sectorul transporturilor rutiere nu se mai găsește personal pentru că tinerii nu vor să facă sacrificii”.
El susține că lipsa șoferilor este reală și că multe camioane rămân nefolosite în curțile firmelor, însă cauza ar fi alta: meseria a devenit prea apăsătoare pentru salariile pe care firmele de transport le oferă în prezent.
Antreprenorul afirmă că, pentru cine încearcă să respecte regulile, să plătească orele suplimentare și să țină cont de perioadele de odihnă, concurența se face într-un mediu dezechilibrat.
Primul obstacol apare chiar înainte ca un tânăr să ajungă la volan. Cine vrea să conducă vehicule grele trebuie să obțină permisul C sau CE, apoi atestatul CQC, adică documentul de calificare profesională pentru conducători auto.
Drumul până acolo presupune cursuri, ore de conducere, examene și birocrație, iar costurile ajung de la 3.000 la 5.000 de euro.
„Câți tineri de 20 de ani au cinci mii de euro de investit pe nevăzute, doar pentru a putea începe să caute un loc de muncă istovitor? Niciunul. Statul și asociațiile profesionale se plâng de lipsa schimbului de generații, dar au construit o barieră financiară care îi ține pe tineri în afara domeniului”, spune antreprenorul italian.
Imaginea romantică a șoferului de TIR, văzut cândva ca „regele drumului”, asociat cu libertatea și călătoriile, nu ar mai corespunde realității de astăzi.
În locul ei, spune antreprenorul, au apărut presiunea timpilor de conducere și controlul permanent prin cronotahograf.
„Responsabilitatea penală și civilă: dacă ți se sparge o anvelopă, dacă dai peste un accident, dacă există un blocaj rutier, timpul tău de conducere este dat peste cap. Anxietatea de a trebui să potrivești minutele la secundă, ca să nu primești amenzi de mii de euro sau să nu ți se retragă permisul, îți macină ficatul”, subliniază Michele
„Când timpul legal de conducere se termină, camionul se oprește. Și unde se oprește? Adesea în zone industriale pustii, fără toalete decente, fără dușuri, fiind nevoit să mănânci un sandviș rece în cabină sau să fii jecmănit în restaurantele de pe autostradă. Dormi pe o saltea la doi metri de asfalt, cu teama că noaptea cineva îți va tăia prelata ca să-ți fure încărcătura”, mai spune italianul.
O altă problemă semnalată este tratamentul primit la încărcare sau descărcare. Antreprenorul spune că unii clienți se poartă cu șoferii ca și cum ar fi și lucrători de depozit, cerându-le, după ore întregi de drum, să descarce paleți cu transpaletul.
„Am învățat pe pielea mea, gestionând personal, că dacă vrei ca oamenii să lucreze bine trebuie să-i plătești pentru timpul pe care ți-l dedică. Orele în plus se plătesc, punct. Dar în sectorul nostru există o piață denaturată”, susține Michele.
El acuză însă un sistem în care marii beneficiari ai transporturilor și distribuția organizată impun tarife foarte mici, iar presiunea ajunge apoi asupra șoferilor.
Michele spune de asemenea că, timp de decenii, această competiție a fost transferată către veriga cea mai vulnerabilă: conducătorul auto. În practică, ar fi însemnat programe epuizante, indemnizații de deplasare folosite în locul plății corecte a orelor suplimentare și săptămâni întregi în care șoferii nu-și vedeau familia de luni până sâmbătă dimineața.
El rezumă refuzul noii generații printr-o frază atribuită unui bărbat de 30 de ani: „Eu nu petrec cinci nopți pe săptămână într-o cabină de doi metri pătrați, mâncând prost și riscându-mi viața pe A4 printre șantiere, pentru două mii de euro pe lună. Prefer să lucrez ca muncitor în schimburi pentru 1.500, dar la șase seara mă întorc acasă, fac duș în baia mea și îmi văd copiii crescând.”
Antreprenorul afirmă că nu îi condamnă pe șoferii care lipsesc din sector, ci un sistem care i-a tratat prea mult timp ca pe piese de schimb, uitând că în spatele volanului sunt oameni cu familii, care cer respect, condiții decente și un salariu pe măsura rolului lor în economie.
