Italia: 60 de badante și menajere, obligate să plătească peste 900.000 de euro de taxe. Nu și-au declarat veniturile la stat

Garda Financiară din Italia a descoperit 60 de persoane care lucrau în gospodării ca badante sau lucrători casnici și nu și-au declarat veniturile mai mulți ani la rând.

Verificările au scos la iveală o evaziune de aproximativ 4,5 milioane de euro (circa 75.000 de euro de persoană, în medie) totalul sumelor care nu fuseseră raportate fiscului, informează publicația Genova24

Controalele au vizat zona localitățile Genova și Tigullio, unde cererea pentru servicii de îngrijire la domiciliu este ridicată, pe fondul unei populații cu vârstă medie înaintată.

Persoanele verificate lucrau în familii din Tigullio și, în multe cazuri, figurau ca angajate în mod legal, cu contribuții sociale plătite. Neregulile au apărut însă la nivel fiscal: deși încasaseră venituri anuale peste pragul de neimpozitare, stabilit la 8.500 de euro pentru veniturile din 2025, nu depuseseră declarația de venit.

Verificările au fost făcute de personalul Gărzii Financiare din cadrul Companiei Chiavari și al structurii din Riva Trigoso. Aceștia au comparat informațiile din bazele de date aflate la dispoziția instituției cu datele obținute prin acordurile încheiate cu Institutul Național de Protecție Socială (INPS) din Italia.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În urma controalelor, veniturile nedeclarate, estimate la circa 4,5 milioane de euro, au fost semnalate Agenției Fiscale. Suma care ar urma să fie recuperată sub formă de taxe depășește 900.000 de euro.

După inspecții, o parte dintre persoanele vizate au început să își regularizeze situația. Garda de Finanțe a precizat că „persoanele controlate, după inspecții, au început să prezinte, deși cu întârziere, declarațiile de venit și, în multe cazuri, au folosit posibilitățile oferite de legislația fiscală de a plăti spontan impozitele (aferente unor venituri de aproximativ 700.000 de euro) și sancțiunile datorate, înainte chiar de a primi notificările de constatare ale Agenției Fiscale”.

Instituția a transmis că intervenția face parte din acțiunile prin care sunt protejate resursele necesare serviciilor publice și sprijinului pentru categoriile vulnerabile.

„Activitatea se încadrează în strategia corpului menită să protejeze veniturile fiscale necesare funcționării serviciilor publice și susținerii categoriilor sociale cele mai fragile, acționând atât pe plan represiv, cât și pe cel al prevenirii”, se arată în nota Gărzii Financiare.