Avion care zbura spre Italia, aterizare de urgență în alt oraș după ce un pasager beat a încercat să se apropie de cabina piloților

Un zbor Ryanair care se îndrepta spre Italia a fost deviat de urgență după ce un pasager aflat în stare de ebrietate a provocat tensiuni la bord.

Aeronava a aterizat neprogramat în altă localitate, iar bărbatul agresiv a fost preluat de polițiști, relatează Bari Today.

Episodul s-a petrecut în seara de sâmbătă, 25 aprilie 2026, în timpul unei curse care plecase din Londra, Marea Britanie, și trebuia să ajungă la Bari, în sudul Italiei.

Pasagerul, descris ca fiind vizibil sub influența alcoolului, ar fi început să îi deranjeze pe ceilalți călători și să se certe cu personalul de bord. Atmosfera din avion s-a tensionat pe măsură ce comportamentul acestuia a devenit tot mai agitat.

Situația s-a agravat când bărbatul ar fi încercat să se apropie de cabina piloților. În acel moment, echipajul a intrat în alertă, iar comandantul aeronavei a decis să schimbe ruta și să aterizeze la aeroportul Marco Polo din Veneția, din motive de siguranță.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După aterizare, pasagerul a fost reținut de agenții Poliției de Stat, coborât din avion și supus verificărilor. Abia după intervenția polițiștilor, cursa Ryanair și-a putut continua drumul spre Bari.

Pentru ceilalți pasageri, călătoria s-a încheiat cu un incident neprevăzut și cu o întârziere de peste o oră față de programul inițial.