Persoanele care au lucrat în România și în alte state pot beneficia, la pensionare, de drepturi stabilite prin coordonarea perioadelor de asigurare realizate în fiecare țară.
„Pensia internațională” nu este o pensie unică plătită de un singur stat, ci o formulă prin care perioadele lucrate în mai multe țări sunt luate în calcul pentru deschiderea dreptului la pensie, iar fiecare stat stabilește și plătește partea care îi revine.
Pensia internațională poate include atât pensia comunitară, cât și pensiile stabilite în baza acordurilor bilaterale dintre România și state din afara UE, cum ar fi Canada, Republica Moldova, Turcia, Israel, Coreea de Sud etc.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice și informațiilor publicate pe portalul oficial Your Europe al Uniunii Europene, aceste reguli se aplică în baza regulamentelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, în special Regulamentul (CE) nr. 883/2004 și Regulamentul (CE) nr. 987/2009, informează Avocatnet.
Regulile europene acoperă statele membre ale Uniunii Europene, precum și, în baza acordurilor aplicabile, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Un aspect esențial este că vârstele de pensionare diferă de la o țară la alta. O persoană poate îndeplini condițiile de pensionare în România, dar să nu fi ajuns încă la vârsta legală de pensionare într-un alt stat în care a lucrat.
În această situație, partea de pensie din acel stat va fi acordată numai atunci când persoana îndeplinește condițiile prevăzute de legislația statului respectiv. CNPP precizează că fiecare stat stabilește pensia la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de propria legislație.
În România, potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Pentru femei, atingerea acestei vârste se face însă treptat, conform eșalonării prevăzute de lege. Stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani.
Dacă o persoană nu are 15 ani lucrați în România, dar a lucrat și în alte state în care se aplică regulile europene sau acordurile bilaterale relevante, perioadele respective pot fi totalizate pentru verificarea dreptului la pensie.
De exemplu, o persoană care are 10 ani lucrați în România și 6 ani lucrați într-un alt stat poate îndeplini, prin cumularea perioadelor, condiția stagiului minim de 15 ani. Aceasta nu înseamnă însă că România va plăti pensia pentru toți cei 16 ani, ci că perioada din străinătate poate fi folosită la deschiderea dreptului, iar pensia se stabilește proporțional, după regulile aplicabile.
Pentru perioadele lucrate în alte țări, fiecare stat implicat analizează contribuțiile și perioadele de asigurare realizate acolo. În sistemul european, autoritatea de pensii calculează mai întâi o pensie teoretică, adică suma care ar fi rezultat dacă toate perioadele ar fi fost realizate în acel stat, apoi stabilește partea proporțională aferentă perioadei lucrate efectiv acolo. Această parte este cunoscută ca prestație pro-rata.
Dacă persoana îndeplinește condițiile pentru pensie națională doar pe baza perioadelor realizate într-un stat, autoritatea compară pensia autonomă cu prestația pro-rata și acordă suma mai avantajoasă.
Cererea de pensionare se depune, de regulă, în țara în care persoana locuiește. Dacă solicitantul are domiciliul în România, cererea se depune la casa teritorială de pensii de care aparține cu domiciliul.
Dacă locuiește într-un alt stat membru, cererea se depune la instituția de asigurări sociale din statul respectiv, fără să fie necesară deplasarea în România doar pentru depunerea cererii. Instituția la care se depune cererea transmite documentele necesare celorlalte state implicate, prin formularele de legătură folosite între instituții.
Pentru înscrierea la pensie în cazul persoanelor care locuiesc pe teritoriul unui stat membru, CNPP menționează, între documentele necesare, formularul de cerere, formularul privind cariera de asigurat, declarația pe propria răspundere, copia actului de identitate românesc, dacă este cazul, carnetul de muncă, livretul militar, documentele de studii și adeverințele privind sporurile și adaosurile reglementate de lege sau de contractele de muncă. Documentele necesare pot diferi în funcție de tipul pensiei solicitate.
România are și acorduri bilaterale de securitate socială cu mai multe state. CNPP menționează acorduri bilaterale pe modelul regulamentelor comunitare cu Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Republica Moldova,
Canada și Israel. De asemenea, sunt menționate și alte acorduri sau convenții bilaterale, inclusiv cu Regatul Maroc și Armenia, alături de alte state enumerate de CNPP. În aceste cazuri, drepturile se stabilesc potrivit acordului aplicabil și legislației fiecărui stat.
Contribuțiile plătite în alte state nu se „recuperează” sub formă de rambursare la plecarea din țara respectivă. Regula generală este că aceste perioade nu se pierd, ci sunt valorificate la stabilirea drepturilor de pensie, potrivit legislației aplicabile și acordurilor existente.
Portalul Your Europe precizează că o persoană poate primi o pensie separată din fiecare țară a UE în care a lucrat sau a contribuit cel puțin un an, după atingerea vârstei de pensionare din statul respectiv. Pentru perioadele mai mici de un an, se pot aplica reguli speciale, astfel încât lunile respective să fie luate în considerare de alte state în care persoana a lucrat mai mult.
Persoanele care se apropie de vârsta de pensionare ar trebui să solicite informații din timp, mai ales dacă au lucrat în mai multe țări. Procedura poate dura mai mult atunci când sunt implicate mai multe instituții din state diferite.
Datele de contact ale caselor teritoriale de pensii din România sunt disponibile pe pagina CNPP dedicată acestora.
Prin urmare, persoanele care au muncit în România și în străinătate nu pierd, în principiu, perioadele de cotizare realizate în statele acoperite de regulamente europene sau acorduri bilaterale. Drepturile trebuie însă analizate separat pentru fiecare țară, în funcție de vârsta de pensionare, stagiul minim și legislația aplicabilă în statul respectiv.
