România – Turcia: adevăratul test din seara asta nu e pentru echipa națională. E pentru noi

Meciul României cu Turcia din seara asta nu e doar despre calificări, puncte sau calcule de grupă. Nu e doar despre fotbal. E despre noi, despre cât de maturi suntem ca societate și cât de capabili suntem să fim, măcar pentru 90 de minute, de partea noastră.

Am văzut fotbal din spatele porții, pe stadioane mari din Italia, în Serie A și în Champions League. Am stat la conferințe de presă, am urmărit antrenamente, am simțit pulsul unor echipe care trăiesc pentru suporterii lor. Sunt în măsură să vorbesc despre fotbal, dar nu asta vreau astăzi. Pentru că problema noastră nu e tactica, nu e selecția, nu e sistemul de joc. Problema noastră e atitudinea.

Mai sunt câteva ore până la meci, mă uit în jur, mă mir și mă întristez. Pentru că în loc să fim uniți, în loc să transmitem energie, în loc să le dăm jucătorilor senzația că au în spate un popor care crede în ei, noi facem exact opusul. Criticăm. Ironizăm. Demontăm fiecare alegere, fiecare convocare, fiecare declarație. Parcă ne hrănim din neîncredere.

Și nu, nu e vorba că nu avem voie să avem opinii. E normal să ai păreri, să analizezi, să critici. Dar există un moment pentru toate. Iar ajunul unui meci atât de important nu e momentul în care îți sabotezi propria echipă. În Italia am văzut echipe huiduite, contestate, dar am văzut și ceva ce noi încă nu înțelegem pe deplin: în ziua meciului, indiferent de scandaluri, de rezultate sau de frustrări, tribuna devine un bloc. O singură voce. O singură energie. Pentru că oamenii știu că în teren nu mai joacă doar 11 jucători, joacă și ei.

Noi încă nu am ajuns acolo. Noi încă intrăm în meci dezbinați. Unii speră, alții așteaptă să greșim ca să poată spune “ți-am zis eu”. Și poate că exact aici pierdem, înainte să înceapă fluierul. Pentru că da, o echipă națională nu e doar suma jucătorilor ei. E reflexia unei societăți, iar dacă societatea e plină de neîncredere, de răutate gratuită și de dorința de a critica înainte de a susține, atunci asta se vede și se simte.

Ar fi trebuit ca în seara asta să fie simplu: indiferent de rezultat, să fim acolo. Să transmitem încredere. Să arătăm că știm să fim uniți măcar atunci când purtăm același steag. Pentru că, dacă diseară pierdem, o să fie ușor să arătăm cu degetul spre jucători. Dar adevărul incomod e că vina nu e doar a lor. E și a noastră, pentru că nu le-am dat nici măcar șansa să simtă că nu sunt singuri.

Adevăratul test din seara asta nu e pentru echipa națională.

E pentru noi.