Un tânăr român în vârstă de 26 de ani, stabilit în Ginosa Marina, Italia, și-a întâlnit pentru prima dată tatăl biologic, după ce l-a găsit printr-o scrisoare-apel publicată online. Întâlnirea, documentată de emisiunea italiană Chi l’ha visto?, a fost departe de momentul emoționant la care Florin sperase.
Întâlnirea mult așteptată a avut loc, dar nu a fost așa cum Florin și-o imagina, scrie publicația Corriere di Taranto.
O îmbrățișare rece, puține cuvinte și mărturisirea unui tată care a recunoscut că nu l-a căutat niciodată și care astăzi «se rușinează».
Florin Stoica, născut în România și stabilit în Ginosa Marina, unde lucrează ca vânzător într-un supermarket, a reușit să-l găsească pe tatăl său, Gheorghe, datorită unei scrisori publicate în iulie pe o pagină de Facebook.
Întâlnirea de la București
Momentul revederii a avut loc în parcul Cișmigiu din București, sub ceasul din parc. Gheorghe, tatăl lui Florin, este căsătorit cu o altă femeie și are o fiică de 10 ani.
„Poate mă așteptam la o îmbrățișare mai călduroasă, dar aveam nevoie să aflu adevărul”, a spus Florin.
„Tatăl meu a recunoscut că știa că m-am mutat în Italia cu mama, pentru că a trebuit să semneze documentele de plecare. Și a admis că nu m-a căutat niciodată. A spus că îi este rușine. Reacția mea? Sunt dezamăgit, dar nu regret. Indiferent dacă era bine sau rău, voiam să știu cine este, să-i aud versiunea și să pot pune un chip pe această persoană.”
Întâlnirea, încărcată de tensiune, a fost filmată de echipa Chi l’ha visto?, care a urmărit povestea încă de la început.
„Mă bucur că ai venit, îmi face plăcere”, i-a spus tatăl. Apoi a adăugat: „Mi-ai lipsit. Când erai mic voiam să te iau cu mine, dar părinții mamei tale nu au vrut. Știi că semeni cu fratele meu?”.
Florin i-a arătat un album cu fotografii, însă distanța emoțională a rămas evidentă. „De ce, în toți acești ani, nu ai întrebat niciodată de mine?”, l-a întrebat tânărul.
„Nu, nu te-am căutat”, a recunoscut Gheorghe.
„Și asta e exact ce voiam să aud”, a răspuns Florin.
„Nu am încercat”, a adăugat tatăl, „și mi-e rușine.” În fața jurnalistei, bărbatul a explicat că „erau alte vremuri, aveam multe probleme”.
Despărțirea a fost, potrivit reporterului emisiunii, „grăbită: o îmbrățișare ezitantă, o privire lungă și tăcută”.
O copilărie marcată de absență
Florin nu și-a cunoscut niciodată tatăl, care l-a recunoscut legal la naștere, dar s-a îndepărtat imediat de familie.
Când Florin era mic, bunica maternă a murit într-un tragic accident casnic, cauzat de o scurgere de gaz, din care copilul a scăpat la limită.
După acel episod, Florin și mama sa au plecat în Italia, când el avea aproximativ șase ani. Mama a cunoscut, cu un an înainte de plecare, un bărbat care a devenit partenerul ei, dar relația s-a încheiat brusc în 2015.
De atunci, Florin și mama sa au rămas singuri. „Mama a început să mă respingă”, povestea el, „spunându-mi că, de fapt, nu m-a vrut niciodată și că doar bunicii au convins-o să nu avorteze.”
Au intervenit serviciile sociale, iar Florin a fost mutat mai întâi într-o comunitate între Palagiano și Massafra – o perioadă dificilă – apoi într-o casă de tip familial din Ginosa, unde a rămas până la 18 ani și unde a redobândit echilibrul.
A absolvit Liceul Agricol din Massafra, a locuit apoi în chirie la Ginosa, a lucrat ca ospătar la Matera și în Emilia Romagna, înainte de a se întoarce în Ginosa Marina.
„Viața fără un tată a fost ca un puzzle cu o piesă lipsă, mai ales în momentele grele”, mărturisea Florin.
În ciuda propriilor dificultăți, el s-a îngrijit ca mama sa, care are probleme psihice, să fie internată într-o structură adecvată. Dar căutarea tatălui nu s-a oprit niciodată. Tot ce avea era o fotografie veche din 1998 și numele lui Gheorghe.
Scrisoarea care a schimbat totul
Pe 3 iulie, Florin a publicat o scrisoare-apel pe pagina Inchiostro di Puglia, care a fost ulterior distribuită și de comunitatea românească „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”. Postarea a devenit virală în câteva ore, fiind distribuită masiv și primind sute de mesaje de susținere.
A urmat o răsturnare de situație incredibilă: Florin a fost contactat de rudele tatălui său și, în scurt timp, a primit și un număr de contact. Apoi a avut loc o videoconferință între el, tatăl său și o jurnalistă româncă, care a intermediat legătura.
La scurt timp, Florin a călătorit în România pentru a-l întâlni față în față. „La televizor – a spus el – au tăiat părțile în care eram mai supărat. Tatăl meu mi-a scris o singură dată, totul a fost foarte rece. Speram la altceva, dar măcar acum știu adevărul.”
„Fiecare pe drumul lui”
Întrebat dacă există loc pentru iertare, Florin a răspuns sincer:
„Nu știu. Astăzi nu aș putea spune. Nu mi-a arătat că vrea să construim o relație. Chiar și la final salutul a fost distant. Spun doar atât: fiecare pe drumul lui. El cu viața lui, eu cu a mea. Deocamdată nu sunt prevăzute alte întâlniri. Dacă se va întâmpla, va trebui să fie el cel care să mă caute.”
Povestea lui Florin a stârnit un val de emoție și solidaritate. „Citind povestea ta – i-a scris o prietenă pe Facebook – mi s-a strâns inima. Nu ți-a fost ușor, dar nu renunța. Fii mereu mândru de tine, pentru că tot ce ai construit se datorează doar ție.”
