Un bărbat în vârstă de 90 de ani din Fabriano, regiunea iataliană Marche, a reușit să își facă dreptate după ce și-a instalat camere de supraveghere în locuință, prin care a surprins momentul în care fosta sa îngrijitoare i-a sustras cardul bancar.
Femeia, în vârstă de 45 de ani, de origine marocană, fusese angajată în trecut pentru a avea grijă de bătrân, iar sub pretextul unor vizite ocazionale ar fi încercat să-l deposedeze de bani.
În cele din urmă, ea a fost arestată de carabinieri pentru furt calificat și utilizarea frauduloasă a unor instrumente de plată, informează Ancona Today.
Potrivit anchetatorilor, femeia s-a prezentat la locuința vârstnicului împreună cu o prietenă în vârstă de 36 de ani, tot de origine marocană.
În timp ce cea din urmă îl ținea de vorbă pe pensionar, fosta îngrijitoare a mers în sufragerie, de unde a luat cardul bancar din portofelul păstrat într-un dulap. Cu acesta a mers apoi la un bancomat al unei bănci din apropiere, dar nu a reușit să retragă bani.
Bărbatul sesizase deja unele retrageri suspecte în trecut și ceruse băncii să îi emită un nou card. Prin urmare, cel furat nu mai era activ, iar codul PIN nu mai era valid.
În timp ce pleca de lângă bancomat, femeia s-a trezit cu carabinierii în spatele ei, care au reținut-o.
Semnalul de alarmă fusese dat chiar de actualul îngrijitor al bătrânului, un bărbat de 35 de ani, tot de origine marocană. Acesta urmărea pe telefonul mobil imaginile transmise de camerele video instalate în casă și a observat momentul în care femeia sustrăgea cardul. El a alertat imediat carabinierii, care au intervenit prompt.
În timp ce patrula o reținea pe femeia de 45 de ani – cunoscută deja cu antecedente penale – o altă echipă de carabinieri s-a deplasat la locuința bătrânului, unde a surprins-o ieșind pe cealaltă femeie implicată. Aceasta a fost denunțată în stare de libertate pentru complicitate la furt, fiind însă fără cazier.
Judecătoarea Martina Marinangeli a validat arestarea și a dispus arestul la domiciliu pentru fosta îngrijitoare.
În timpul audierii, aceasta a negat implicarea, declarând că „n-am furat eu cardul”, însă imaginile surprinse de camere contrazic afirmațiile sale.
Urmează să fie analizate și filmările de pe camerele de supraveghere ale băncii unde femeia a încercat să facă retrageri cu cardul furat. Procesul în regim de urgență („direttissima”) a fost programat să continue pe 21 noiembrie.