Teroare în Italia, cinci români s-au luat la bătaie în plină stradă. Trecătorii au fost îngroziți

Cinci cetățeni români, trei bărbați cu vârste de 18, 42 și 45 de ani, și două femei de 35 și 38 de ani, au fost arestați în seara de vineri, 18 iulie, în flagrant, pentru implicarea într-o bătaie violentă izbucnită în orașul italian Perugia, Piazza Vittorio Veneto, din zona stației feroviare Fontivegge.

Intervenția a avut loc în jurul orei 20:00, după ce un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat o altercație deosebit de agresivă în plină stradă, care a alarmat trecătorii și clienții magazinelor din apropiere.

Patrulele de carabinieri din cadrul Stației Perugia s-au deplasat rapid la fața locului, reușind să oprească confruntarea, relatează publicația Umbria7.

Conflictul, provocat de motive minore, a degenerat rapid, iar în timpul altercației un bărbat a fost lovit în față cu o sticlă, suferind răni care au necesitat îngrijiri medicale.

Toți cei cinci implicați au fost transportați de serviciul de urgență 118 la Spitalul „Santa Maria della Misericordia” din Perugia. Prognosticul medical acordat a fost între 1 și 7 zile.

După externare, cu excepția femeii de 36 de ani, care nu a fost reținută, ceilalți au fost duși la sediul Comandamentului Provincial din via Giovanni Ruggia, unde au fost plasați oficial în stare de arest preventiv.

În dimineața zilei de sâmbătă a avut loc ședința de judecată în regim de urgență („rito direttissimo”) la Tribunalul din Perugia. Judecătorul a confirmat legalitatea arestului și a decis eliberarea celor cinci sub obligația de a se prezenta periodic în fața poliției judiciare.

Incidentul s-a petrecut într-o zonă inclusă recent în programul de supraveghere sporită instituit de prefectul din Perugia, în urma deciziilor Comitetului pentru Ordine și Siguranță Publică, tocmai din cauza frecvenței crescute a actelor de violență în zonă.