Doi români din nordul Italiei trăiesc în aceste zile o dramă după ce fetița lor de doar două luni a decedat la Spitalul din Desenzano del Garda, regiunea Lombardia.
Primele rapoarte medicale indică prezența bronhiolitei, o infecție a căilor respiratorii care în această perioadă înregistrează un vârf alarmant în Italia.
Micuța era fiica unor români care locuiesc în provincia Mantova. Ea a fost dusă la spital în stare critică și, din nefericire, a decedat în secția de pediatrie, relatează Corriere della Sera.
Conform informațiilor, bebelușul a manifestat dificultăți respiratorii de mai multe zile, iar sâmbătă trecută starea sa s-a deteriorat rapid, culminând cu decesul său din cauza unei presupuse bronhiolite.
Autoritățile au dispus efectuarea de investigații suplimentare pentru a confirma diagnosticul stabilit de medicii de la spitalul respectiv, iar o autopsie urmează să fie efectuată în curând.
Momentan, Parchetul din Brescia a deschis un dosar și a sechestrat fișa medicală a pacientei pentru a investiga circumstanțele acestei tragice pierderi.
În satul Gozzolina din Castiglione delle Stiviere, acolo unde locuiesc, părinții au primit numeroase mesaje de condoleanțe din partea comunității locale.
Tatăl fetiței, care a locuit o perioadă în Desenzano, lucrează în prezent împreună cu fratele său ca instalator de panouri fotovoltaice.
Familia îndurerată este în așteptarea rezultatelor complete ale anchetei pentru a putea organiza înmormântarea micuței lor fiice.