Român mort în Italia de mai multe săptămâni, găsit de un prieten care s-a îngrijorat de absența lui

- Conținut sponsorizat -

Trupul neînsuflețit al unui om fără adăpost a fost descoperit într-o stare avansată de descompunere sub șoseaua de centură din zona Tor di Quinto din Roma. Alerta a fost dată în jurul orei 17:30 de un român, care a descoperit cadavrul și a apelat serviciul de urgență 112.

Cadavrul nu a fost neidentificat, dar ar fi tot al unui român care trăia într-un adăpost improvizat sub podul șoselei respective, relatează Corriere della Sera.

Bărbatul era mort de mai multe săptămâni, poate chiar luni.

Românul care l-a găsit îl cunoștea pe decedat, s-a îngrijorat de absența acestuia și a mers să-l caute.

Conform declarațiilor sale, victima, tot un cetățean român, în jurul vârstei de 50 de ani, obișnuia să-și caute adăpost în acea zonă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

El nu l-a mai văzut pe acesta de câteva luni și s-a îngrijorat după ce nu l-a mai întâlnit la cantina pentru săraci pe care o frecventau amândoi. Ultima dată când s-au întâlnit, decedatul i-a mărturisit că are probleme serioase de sănătate.

La locul descoperirii, au intervenit carabinierii stației Ponte Milvio și membri ai secției tehnico-științifice din Nucleul Investigativ de pe Via In Selci.

Nu au fost găsite documente sau alte elemente care să ajute la identificarea persoanei decedate. Corpul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Gemelli, unde va rămâne la dispoziția Parchetului din Roma pentru investigații suplimentare.

Ancheta continuă pentru a stabili identitatea victimei și circumstanțele decesului său.