Dimitri Fricano, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea prietenei sale, Erika Preti, a fost transferat temporar în arest la domiciliu din motive de sănătate, conform deciziei Tribunalului de Supraveghere din Torino.
Erika a fost înjunghiată de 57 de ori cu un cuțit de pâine, într-o locuință din San Teodoro, provincia Sassari (Sardinia) după o ceartă legată de faptul că Dimitri a lăsat prea multe firimituri pe pat.
La aproximativ un an și jumătate de la sentința definitivă, bărbatul are probleme grave de sănătate, inclusiv obezitate cronică și complicații cardiologice. Din această cauză, el va petrece următorul an în arest la domiciliu pentru a se trata.
Fricano, care cântărește peste 200 de kilograme, se confruntă cu dificultăți de mobilitate, necesitând un scaun cu rotile și asistență constantă.
Condițiile de detenție sunt incompatibile cu starea sa de sănătate, au susținut avocații săi, argument acceptat de judecători.
Ei au menționat că Dimitri Fricano suferă de polineuropatie periferică și prezintă mai mulți factori de risc cardiovascular, inclusiv obezitate severă, condiții greu de tratat în închisoare.
În timpul detenției, greutatea bărbatului a crescut semnificativ, ajungând la peste 200 de kilograme, ceea ce a agravat problemele sale de sănătate.
Judecătorii au adăugat că Fricano a fost supus la multiple evaluări psihiatrice și cardiologice, evidențiind necesitatea unei diete specifice și a unei terapii farmacologice ajustate, dificil de administrat în condițiile de detenție.
Decizia de transfer la domiciliu a provocat o profundă dezamăgire părinților Erikei Preti, victima în vârstă de 28 de ani.
Erika Preti a fost ucisă pe 11 iunie 2017, în timpul unei dispute minore cu Fricano, pe atunci iubitul ei, pe care îl cunoscuse în adolescență.
Tânăra i-a reproșat că mănâncă în pat și face prea multe firimituri, iar pentru asta bărbatul a înjunghiat-o de 57 de ori cu un cuțit.
Inițial, Dimitri a încercat să convingă autoritățile că un străin a comis crima, dar mai târziu și-a mărturisit vina.