Români prinși în Italia cu 1.000 de kg de pește pescuit ilegal. Foloseau metode extrem de periculoase

- Conținut sponsorizat -

Într-o operațiune decisivă desfășurată la primele ore ale dimineții de marți, 31 octombrie, forțele de ordine italiene au reușit să prindă în flagrant trei cetățeni români care transportau o tonă de pește pescuit ilegal în iazurile din zona Longastrino, situată în apropiere de Argenta, regiunea Emilia Romagna.

Militarii din cadrul unităților Carabinieri Forestale din Ferrara și Comacchio, alături de colegii lor de la Unitatea de Biodiversitate din Casalborsetti, au fost cei care au intervenit, sprijiniți de efortul unor voluntari specializați în domeniu.

Peștele confiscat, în greutate de aproximativ o tonă, era în mare parte compus din crapi și somni, fiind depozitat în cutii de plastic în partea din spate a unei dube adaptate pentru un astfel de transport, informează Ferrara Today.

Carabinieri forestali pesce pesca bracconaggio ittico
Sursa foto: Ferrara Today

În plus, autoritățile au găsit și confiscat numeroase unelte de pescuit ilegal, inclusiv plase-rețea de aproximativ 400 de metri lungime, bărci pneumatice, un electroșoc și diverse alte echipamente (vâsle, echipamente de pescuit etc.).

Un aspect deosebit al acestui caz a fost faptul că aparatul cu electroșocuri găsit nu era unul artizanal, ci provenea din surse comerciale, semn al unei profesionalizări crescânde în activitățile ilegale de acest tip.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Peștele confiscat a fost declarat impropriu consumului uman de către autoritățile sanitar-veterinare competente și va fi astfel destinat distrugerii termice.

Cei trei bărbați au fost acuzați de braconaj piscicol, uciderea și maltratarea animalelor, precum și port ilegal de arme. În plus, li s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.200 de euro.