Bătrână din Italia, înșelată cu 45.000 de euro de un fals general american. „Din păcate, am căzut în capcană”

- Conținut sponsorizat -

Teresa Scerra, o femeie în vârstă de 80 de ani din Torino, povestește despre cum a căzut victimă unei înșelătorii după ce a cunoscut un așa-zis general american pe Facebook, pierzând pe parcursul a doi ani 45.000 de euro din economiile sale.

Relatarea ei oferă o perspectivă tulburătoare asupra pericolelor care se ascund în spatele rețelelor sociale.

„Totul a început când m-am înscris pe Facebook, dorind să-mi găsesc vechii prieteni. După câteva săptămâni, am acceptat cererea de prietenie de la un bărbat care pretindea că este un general american în misiune. Numele și fotografia păreau autentice”, a povestit Teresa conform Corriere della Sera.

După mai multe luni de conversații, interlocutorul ei a început să-i solicite bani.

„Mi-a spus că soția lui a decedat cu doi ani în urmă și că nu putea trimite bani fiului său direct de pe front. Mi-a arătat un extras de cont, demonstrându-mi cât de bogat era, iar apoi a început să-mi ceară bani cu împrumut.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Avea mereu motive: la început fiul lui era bolnav și avea nevoie de medicamente, apoi trebuia să plătească taxele școlare și lista continuă. Din păcate, am căzut în capcană”, a mărturisit pensionara.

Chiar și când cei trei copii ai săi au încercat să o prevină, Teresa a refuzat să asculte

„Discutam adesea despre aceasta și ei îmi spuneau să renunț, dar eu le răspundeam că sunt doar geloși și că este normal să ajut pe cineva în dificultate.”

Dornică să ajute, Teresa a luat măsuri drastice pentru a-i trimite bani așa-zisului general american. Ea a contractat un împrumut de 15.000 de euro, și-a vândut mașina și toate bijuteriile din aur.

„În final, nu mi-a mai rămas nimic în afara casei și a pensiei mele modeste de 600 de euro pe lună. Am pierdut tot ceea ce am muncit o viață ca infirmieră, la spitalul Mauriziano și apoi la Molinette”, a mărturisit ea.

- Continuarea după publicitate -

Însă, când Teresa a refuzat o altă solicitare de bani, spunând că nu mai are bani ca să-l ajute, adevărata față a escrocului a ieșit la iveală:

„Deodată, masca a căzut și a început să mă amenințe, susținând că știe unde locuiesc și că va veni să-mi facă rău.

A fost un șoc teribil pentru mine! Din fericire, am putut conta pe sprijinul copiilor mei și am depus plângere, dar nu am recuperat niciun euro”.

Întâmplarea prin care a trecut pensionara italiancă este un avertisment dureros despre pericolele ce se pot ascunde în spatele interacțiunilor online și reamintește tuturor despre necesitatea unei vigilențe constante pe rețelele de socializare.