Un bărbat în vârstă de 44 de ani, pasager al unui zbor Jet2 care plecase din Antalya (Turcia) cu destinația Glasgow (Scoția) a murit marți, 7 martie 2023, în timp ce se afla la mii de metri altitudine.
Comandantul aeronavei a fost constrâns să facă o aterizare de urgență înaintea altor aeronave, care deja așteptau permisiunea de a ateriza.
După cum relatează Daily Mail, membrii echipajului de bord au intervenit rapid pentru a efectua resuscitarea bărbatului în timp ce avionul era încă în aer.
Timp de 40 de minute i-au aplicat victimei compresii asupra pieptului pentru a-l readuce la viață, dar eforturile lor au fost zadarnice.
Bărbatul a fost declarat mort la scurt timp după aterizarea de urgență care a avut loc pe aeroportul din Glasgow la ora 18:40.
Poliția scoțiană a confirmat că un raport a fost înaintat Biroului Procurorului General, autoritatea din Scoția care se va ocupa de investigarea decesului.
Un pasager care nu a dorit să se identifice a povestit: „Eram la aproximativ 40 de minute de aterizare și deodată, tot echipajul de bord a început să alerge spre locurile din spatele meu. Un bărbat fusese întins pe culoar și încercau să-i facă respirație gură la gură.
Pilotul a venit să ne informeze că va trebui să facem o aterizare de urgență din cauza unui incident medical apărut la bord.
A trebuit să aterizăm cu toate luminile din cabină aprinse și a fost destul de înfricoșător, pentru că știți că este destul de periculos.”
Același pasager a explicat că echipajul de bord încă încerca să-l resusciteze pe bărbat în timpul aterizării de urgență, în timp ce restul pasagerilor plângeau și erau șocați de moartea partenerului lor de călătorie.
„Când am aterizat, au intervenit paramedicii și au stat în avion încă vreo jumătate de oră, înainte ca oamenii să fie lăsați să coboare.
Toți cei din avion au fost foarte supărați, dar personalul de la Jet2 a fost extrem de profesionist și de respectuos în timpul incidentului”, a recunoscut pasagerul care n-a vrut să-și dezvăluie numele.
Un purtător de cuvânt al poliției scoțiene a declarat: „Am fost anunțați în jurul orei 19:20, marți, 7 martie, că un bărbat de 44 de ani s-a simțit rău la bordul unui zbor care sosise pe aeroportul Glasgow. Bărbatul a fost declarat decedat la scurt timp după aceea. Se va depune un raport Biroului Procurorului General”.
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene Jet2 a declarat: „Putem confirma că zborul LS110 de la Antalya la Glasgow a solicitat o aterizare prioritară marți seara, din cauza unui client inconștient aflat la bord.
Din păcate, putem confirma că clientul a decedat. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia și prietenii clientului în acest moment foarte dificil”.