Tânără dispărută în Italia: „Nu este prima dată, odată a ajuns până în România”

- Conținut sponsorizat -

O tânără în vârstă de 17 ani a dispărut la Orezzo, un sat din Gazzaniga, provincia Bergamo, pe data de 11 ianuarie și de atunci nimeni nu mai știe nimic de ea.

Jessika, 17 ani, dispărută în Italia. Cine are informații este rugat să sune la 0039/068262

Se numește Jessika și este foarte credincioasă, își dedică cea mai mare parte a timpului rugăciunii. A mai dispărut de patru ori până acum, iar odată a fost găsită tocmai în România.

Jessika a dispărut miercuri, 11 ianuarie, din casa în care locuia împreună cu tatăl ei. În ziua respectivă, tatăl s-a trezit devreme și a plecat la serviciu, iar când s-a întors a observat absența fiicei sale. A așteptat câteva ore, sperând că Jessika se va întoarce, apoi a anunțat carabinierii.

Având în vedere că nu este prima dată când tânăra dispare, se presupune că aceasta s-a îndepărtat în mod voluntar. Într-o ocazie în care a plecat de acasă fără să-i anunțe pe părinți, a fost găsită tocmai în România pentru motive legate de credința sa.

Fata este foarte religioasă, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în rugăciune. După șapte zile de la dispariție a fost lansat un apel la emisiunea Chi L’ha Visto, de pe Rai 3, unde ulterior a fost semnalată prezența fetei în Biserica Sf. Alfonso De Liquori din Roma, dar nimic mai mult.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Semnalmente: Jessika are 1,60 m înălțime, ochii negri și păr castaniu.

Părinții au transmis: „Suntem aici pentru tine, întoarce-te, sună-ne, nu-ți fie frică!”

Cine are informații despre Jessika sau a văzut-o în ultimele zile este rugat să sune la 068262.