O pensionară în vârstă de 74 de ani, care își însoțea nepotul la școală în dimineața de luni, 9 ianuarie, a fost lovită de un camion la Casatenovo, în provincia Lecco și a decedat pe loc.
Bunica practic și-a salvat nepotul cu prețul vieții sale, ea s-a aruncat sub roțile camionului pentru a-l proteja pe copil, relatează Il Giorno.
Accidentul a avut loc la scurt timp după ora 8:00.
Carla Viganò își însoțea nepotul în vârstă de 8 ani la școală când, în intersecția dintre via San Gaetano și drumul provincial 51, în zona „La Fermata”, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni, un camion a lovit-o pe femeia care a fost prinsă dedesubt.
Din informațiile publicate de presa italiană reiese că bunica și-a pus viața în primejdie pentru a-și salva nepotul pe care l-a împins pentru a nu fi lovit de autovehicul. Copilul a scăpat nevătămat, dar bunica a fost prinsă sub roți și a murit pe loc.
O asistentă care se întorcea acasă din tura de noapte a asistat la întreaga scenă. Ea a încercat să-i acorde bunicii primul ajutor, dar nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
La fața locului s-a prezentat personalul sanitar al Agenției Regionale pentru Urgență Lombardia (Areu), care a constatat decesul femeii.