Iubitul româncei din Italia ucisă noaptea pe marginea străzii se dezvinovățește: „Am încercat, dar n-am reușit să o opresc”

- Conținut sponsorizat -

Iubitul tinerei Miriam Ciobanu, studentă de naționalitate română în vârstă de 22 de ani, lovită și ucisă de un autoturism în noaptea de luni spre marți, 1 noiembrie 2022, în localitatea Pieve del Grappa, provincia Treviso (Veneto), a acordat un interviu publicației Corriere della Sera în care declară că a făcut tot posibilul să o oprească pe fată și să o facă să se răzgândească înainte de a pleca de la el, în jurul orei 4:30 dimineața. Miriam ar fi plecat de la domiciliul iubitului său pe jos, după ce s-au certat pe motive de gelozie.

„Pe internet scrie că eu și Miriam am avut o discuție și că am alungat-o în toiul nopții să plece pe jos acasă. E greșit! Adevărul este că Miriam a plecat în noaptea aceea și am încercat în toate felurile s-o conving să rămână, m-am dus după ea cu mașina împreună cu fratele meu, insistând să se întoarcă. Dar nu a fost chip să o fac să se răzgândească…”.

În timp ce se deplasa pe jos pe strada Vittorio Veneto, un drum provincial care nu are trotuare și face legătura între localitățile Pieve și Fonte del Grappa, Miriam Ciobanu a fost lovită mortal de un autoturism marca Audi, la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 23 de ani, sub influența substanțelor interzise.

Iubitul fetei are 19 ani și erau împreună numai de o lună. „Ne-am cunoscut într-un club din apropiere, ea era barman, iar eu bucătar. Miriam îmi plăcea de ceva vreme, dar ea tocmai ieșise dintr-o relație lungă. Până la urmă a acceptat să fie cu mine, ne-am hotărât să încercăm și lucrurile au funcționat între noi, deși cu suișuri și coborâșuri. Era o fată minunată, plină de planuri și dorință de a răzbate în viață. În urmă cu câteva săptămâni, ea renunțase la serviciu și hotărâse să renunțe și la studiile de psihologie cu intenția de a se înscrie la cursul de Criminologie de la Universitatea din Padova”, a povestit tânărul.

În seara zilei de luni, 31 octombrie, Miriam și iubitul ei au hotărât să petreacă seara de Halloween într-un restaurant din apropiere, unde „am mâncat, a fost o seară frumoasă în care am vorbit cu adevărat despre orice, despre proiectele noastre, despre ce ne place. Învățam practic să ne cunoaștem și ne simțeam bine împreună”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La ora 23:00 cei doi iubiți s-au întors la casa băiatului, care locuiește împreună cu mama și fratele său. „Planul era ca ea să doarmă aici, dar apoi ne-am certat. Miriam era geloasă pe cea mai bună prietenă a mea, îi era teamă că aș putea să-i ascund ceva… Chiar mi-a verificat mesajele de pe telefonul mobil. Am vorbit mult timp despre asta. Și în cele din urmă, noaptea târziu, a decis să plece acasă. Pe jos.”

Tânărul spune că nu era prima dată când fata pleca pe jos de la el, se mai întâmplase, era ceva obișnuit. Nu noaptea însă! „dacă ne certam ea pleca pe jos acasă, să se răcorească și să-i treacă supărarea. Dar luni seară a fost Halloween, i-am spus că nu e cazul, că ar putea fi riscant. Și când a ieșit am alergat să-mi trezesc fratele”. Băiatul nu poate conduce momentan, având probleme la un picior, de aceea spune că ar fi cerut ajutorul fratelui său.

Fratele, în vârstă de 23 de ani, a declarat: „Câteva minute mai târziu eram deja în mașină. I-am spus fetei că ar fi putut dormi pe canapea sau i-aș fi plătit o cameră la hotel, orice altceva decât să meargă pe jos acasă noaptea timp de o oră și jumătate. Dar n-am reușit să o convingem.”

Apoi, cei doi frați au lăsat-o singură de-a lungul străzii și s-au dus să-și ia țigări de la un distribuitor automat. „Ne-am dus să luăm țigări, sperând că se va calma între timp. Dar când ne-am întors, ea dispăruse. Am crezut că a venit cineva și a luat-o cu mașina.”

În schimb, Miriam a fost lovită mortal de un șofer care conducea sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. „M-a sunat tatăl ei marți dimineața și mi-a spus ce s-a întâmplat, era furios pe mine. Nu am înțeles ce îmi spunea și în timp ce vorbea m-am uitat pe telefonul mobil și am văzut articolele despre accident și despre faptul că eu aș fi dat-o afară din casă. Așa am aflat despre tragedie. E groaznic, mă simt gol pe dinăuntru. Am primit amenințări cu moartea și acum chiar mi-e frică să ies din casă”.

- Continuarea după publicitate -

Miriam Ciobanu era născută în Italia și avea o soră ei mai mică. Părinții au emigrat din țară în anii ’90, până în 2007 au locuit la Tolmezzo (Udine), apoi s-au mutat în provincia Treviso. Între timp au divorțat și Miriam locuia cu tatăl ei. Se pare că în noaptea în care Miriam și-a pierdut viața și-a sunat tatăl, poate ca să-l roage să meargă o ia, dar el, la acea oră din noapte dormea ​​și, din păcate, nu a auzit telefonul.

- Mai multe după publicitate -