O femeie de naționalitate americană, în vârstă de 51 de ani, a decedat miercuri, 5 octombrie, la peste 9.000 de metri altitudine, în timpul zborului aeronavei companiei United Airlines, plecată din Houston (Texas) și care a aterizat pe aeroportul Heathrow din Londra.
Femeia se afla la bordul zborului UA880, cu o durată de nouă ore și 10 minute, care a sosit la ora 07:40 dimineața la terminalul 2 al aeroportului londonez. Se pare că ea a intrat în stop cardiac și a murit în fața pasagerilor și al personalului de bord, care nu a putut face nimic pentru a-i salva viața, informează Mirror.
La aterizare victima a fost așteptată de salvatorii britanici, dar aceștia nu au putut face altceva decât să constate decesul.
O purtătoare de cuvânt a Serviciului de Ambulanță din Londra a declarat: „Am fost chemați astăzi, la ora 06:33, pentru că un pasager a suferit un stop cardiac la bordul unui zbor care urma să sosească la Terminalul 2 al Aeroportului Heathrow.
„Am trimis doi paramedici la incident dar, din păcate, o femeie a fost declarată moartă la fața locului”.
Tot în timpul unui zbor al unei companii americane, de data aceasta American Airlines, unei tinere pasagere i s-a rupt apa cu șase săptămâni înainte de data estimată a nașterii.
Rezidentă în statul american Connecticut, Kendra Rhoden tocmai se îmbarcase luna trecută pe un zbor către Republica Dominicană, potrivit WFBS, afiliat al televiziunii americane CBS (Columbia Broadcasting System).
„Totul s-a întâmplat atât de repede, s-a întâmplat în scurt timp”, a mărturisit ea pentru presa americană. Și înainte ca avionul să ajungă la destinație, fiul ei s-a născut.
În ceea ce privește numele copilului său, Kendra a vrut să aducă un omagiu modului unic în care fiul său a venit pe această lume. „Numele lui este Skylen”, a precizat ea pentru WFSB. Pentru că s-a născut în avion. Și în timp ce fiul ei este cetățean american, locul său de naștere este menționat pe certificatul de naștere ca fiind „în aer”.
Sora proaspetei mămici, care făcea călătoria împreună cu sora ei mai mare, a documentat întreaga experiență pe TikTok. „Așa decurge vacanța mea”, a scris ea alături de un clip care o înfățișa pe sora ei legănându-și nou-născutul în timp ce amândouă coborau din avion.
După ce apa Kendrei s-a rupt, câteva asistente medicale care se aflau la bord au sărit rapid să o ajute și, deși familia nu a avut ocazia să le mulțumească în acel moment, sora ei le-a împărtășit ulterior un mesaj cald tuturor „eroilor” care i-au ajutat.
„Vă apreciem cu adevărat pentru toată munca grea pe care ați făcut-o în acea zi, pentru că știm cum ar fi putut sta lucrurile”, a spus sora ei într-un alt videoclip TikTok. „Știm că nu este ușor să naști un copil într-un avion”.
Într-o declarație pentru PEOPLE, compania American Airlines a confirmat faptul că bebelușul s-a născut în timpul unui zbor din luna septembrie.
„La aterizare, clientul a fost transportat la un spital local pentru evaluare”, a scris purtătorul de cuvânt. „Le mulțumim membrilor echipei noastre și profesioniștilor medicali de la bord pentru profesionalismul lor și acțiunea rapidă”.
Mama și micuțul ei au ales să rămână în străinătate câteva săptămâni pentru a se asigura că pot zbura înapoi în siguranță, dar acum s-au întors acasă, potrivit WFSB.
„Mă simt bine acum”, a mărturisit tânăra mămică despre care se poate spune că a fost atât la propriu, cât și la figurat „la înălțime”.