Update: Cadavrul a fost recunoscut de personalul medical de la secția Urgențe a spitalului „Santa Scolastica”, unde tânăra s-a prezentat cu două zile în urmă în stare confuzională și cu dureri la abdomen. Era însoțită de un bărbat care acum este căutat de carabinieri.
Știrea inițială:
O tânără în vârstă de 23 de ani, de naționalitate română a fost găsită fără viață în dimineața de luni, 12 septembrie, pe marginea unei străzi din Cassino, în provincia Frosinone (Lazio). Se presupune că victima a decedat după ce a fost lovită de o mașină, iar șoferul a părăsit locul accidentului fără să-i acorde primul ajutor, informează Ciociaria Oggi.
Trupul neînsuflețit a fost găsit în jurul orei 06:00, în urma unor semnalări sosite la 112 din partea șoferilor care au observat corpul tinerei întins la pământ. La fața locului au sosit carabinierii din Cassino și ambulanța, dar personalul sanitar nu a putut face altceva decât să constate decesul fetei.
Accidentul s-a produs pe șoseaua Cassino-Atina, în apropiere de ieșirea spre via San Pasquale. Poliția este în căutarea șoferului care a comis accidentul și nu s-a oprit pentru a-i acorda primul ajutor conaționalei noastre.