Cleopatra Valentina Vasile, o româncă în vârstă de 48 de ani și rezidentă în Genova (Liguria), a fost condamnată definitiv de trei ani și patru luni de închisoare, plus plata a 3.000 de euro cheltuieli de judecată, după ce a fost acuzată de extorcarea unui bărbat de 88 de ani rezident în Verona (Veneto). Femeia a fost găsită vinovată că l-a șantajat pe bătrân, cerându-i bani pentru a nu publica online fotografiile întâlnirilor lor intime.
Potrivit judecătorilor, conaționala noastră ar fi pretins mai întâi 300, apoi 650 de euro de la bătrân, după o întâlnire intimă în care femeia trebuia să șteargă fotografiile, postate tot de ea, cu bătrânul dezbrăcat și în ipostaze deocheate, de pe un site de întâlniri.
Românca a fost condamnată atât de Tribunalul din Verona, pe 14 iulie 2020, cât și de Curtea de Apel din Veneția, prezidată de judecătorul Carlo Citterio, pe 11 mai 2022. De altfel, judecătorii de apel nu au efectuat nicio constatare asupra fondului cauzei, datorită faptului că recursul a fost depus cu întârziere la Curtea de Apel venețiană de către judecătorii celei de a doua instanțe.
În fond, verdictul final este același cu sentința Tribunalului veronez. În dispozitivul său, judecătorii de ultimă instanță au declarat recursul ca fiind inadmisibil, confirmând astfel decizia judecătorilor de apel.
În procesul de recurs, acuzata a jucat cartea radierii infracțiunii de extorcare, la una mai puțin gravă: a exercitării arbitrare a motivelor sale. „În prezenta speță”, susține Curtea de Apel, „conduita acuzatei” se caracterizează „prin intenția clară de a obține un profit economic necinstit, ameninţând persoana jignită că nu va scoate din mediul virtual fotografiile care îl înfăţişau pe T. nud”.
Apărarea româncei a susținut că, în realitate, cererea celor 650 de euro a făcut parte dintr-o simplă negociere de rambursare a cheltuielilor suportate de Cleopatra pentru călătoria de la Genova la Verona.
Această obiecție nu a primit însă aprobarea judecătorilor Curții de Apel: „Exagerarea sumei solicitate, de 650 euro”, se arată în motivarea hotărârii de apel, „față de sumele cheltuite pentru efectuarea celor două călătorii cu trenul din orașul ligurian la Verona (echivalentul a 130 de euro), exclude posibilitatea de a presupune că intenția inculpatei a fost de a obține rambursarea sumelor cheltuite”.
Începută în primele zile ale anului 2016, când octogenarul a contactat românca pe un site de întâlniri, povestea a continuat acasă la italian, undecei doi au avut o relație intimă, asezonată cu practici sado-masochiste. De asemenea, Cleopatra a profitat de moment, pentru a face câteva fotografii partenerului ei ocazional, surprins în situații indecente.
Problemele pentru octogenar au început la câteva zile după întâlnire, când românca i-a dezvăluit că a publicat acele fotografii pe un site de matrimoniale, cerându-i astfel 650 de euro pentru a le șterge.
Pensionarul italian a depus plângere la poliție și a denunțat-o pe româncă pentru șantaj. Astfel, a fost organizat un flagrant delict. Opt zile mai târziu, octogenarul i-a dat femeii cei 650 de euro solicitați într-un plic.
Românca n-a făcut decât câțiva pași și s-a trezit înconjurată de carabinierii din Verona, care au arestat-o pe loc pentru o infracțiune flagrantă. Bătrânul a decedat între timp și nu a putut participa la încheierea procesului care, într-un final, i-a făcut dreptate.