Helen Rhodes, o femeie de naționalitate britanică, în vârstă de 46 de ani, a decedat vineri, 5 august, în aeronava cu care se întorcea din Hong Kong la Londra, în Marea Britanie. Ea zbura către casă împreună cu soțul și cei doi copii ai lor. Membrii familiei sale au călătorit în avion timp de 8 ore alături de trupul neînsuflețit al femeii, relatează The Guardian.
După 15 ani petrecuți în Hong Kong, unde Helen lucrase ca moașă în domeniul medical, familia Rhodes a decis să se întoarcă în patrie. Au avut această dorință încă de acum trei ani, dar pandemia i-a făcut să amâne revenirea în Marea Britanie.
După decolarea aeronavei, Helen a adormit și a căzut într-un somn din care, din nefericire, nu s-a mai trezit niciodată. Soțul ei Simon și cei doi copii ai lor, Nathan și Emma, au trebuit să rămână alături de trupul neînsuflețit în cele opt ore ale zborului CX289 (Cathay Pacific) de la Hong Kong la Frankfurt (Germania). Aparent, Helen era perfect sănătoasă și nu avea probleme de sănătate care să-i pună viața în pericol.
Cei doi copii au dorit să-și trezească mama pentru ca, în sfârșit, să le permită accesul la consolele jocurilor video, a căror utilizare le era limitată și de care se puteau bucura în timpul zborului atât de lung. Simon, soțul femeii, a insistat să o lase să se odihneacă, dar, la un moment dat, îngrijorat de durata neobișnuită a somnului, a decis să o trezească. Dar acest lucru s-a dovedit a fi imposibil.
Trupul bietei mame a rămas apoi pe scaun timp de opt ore, alături de copiii ei devastați
Însoțitorii de bord au certificat absența pulsului pasagerei și, în plin zbor deasupra oceanului, pilotul a considerat că cea mai potrivită variantă în situația apărută era să-și continue zborul până la escala programată pe aeroportul din Germania.
După nefericitul incident, zborul a reușit să aterizeze la Frankfurt. Deosebit de dificil pentru familia deja traumatizată a fost faptul că trupul lui Helen a trebuit să rămână la Frankfurt, în timp ce Simon și copiii și-au continuat zborul către Marea Britanie.
Potrivid cotidianului german Bild, a fost inițiată o anchetă privind decesul lui Helen.
Autopsia nu a fost încă dispusă, dar ar trebui făcută cu promptitudine, pentru a clarifica cauza exactă a morții. Cadavrul lui Helen se află în prezent la secția de medicină legală a Spitalului Universitar din Frankfurt.
O prietenă de familie, Jayne Jeje, a înființat o pagină de donații pe GoFundMe, care de atunci a strâns peste 39.000 de lire sterline. Jeje a scris despre moartea prietenei sale: „Helen a fost unică în felul ei, o comoară. Era moașă și mereu gata să ajute oamenii sau să dea sfaturi bune. Îi plăcea să vorbească și își făcea rapid prieteni”.
„Pentru restul de opt ore de zbor, Helen a stat întinsă într-un somn fără suflare pe scaunul ei. Deși acest lucru a fost extrem de traumatizant pentru familie, toți au avut timp să-i spună ce aveau nevoie să-i spună”, a adăugat Jeje.
„Această pierdere este de neimaginat. Helen a fost o soție și o mamă devotată. Ea a fost liantul care a ținut familia ei unită. Întoarcerea lui Helen în Marea Britanie și întâlnirea cu familia (părinții ei – n.r.) ar fi fost prima de când a început pandemia de coronavirus. Din păcate, nu a mai apucat să-i mai vadă”, a continuat Jeje.
Potrivit prietenei sale, Helen era moașă și își conducea și propria afacere făcând accesorii la comandă. Ea făcea parte dintr-o comunitate locală, Tung Chung Mums, unde peste 200 de femei apelau la Helen pentru sfaturi medicale.
„Helen s-a făcut întotdeauna disponibilă pentru a-i ajuta pe alții. A fost inteligentă, plină de duh și generoasă cu timpul ei. Putem doar să sperăm că a știut cât de mult a însemnat pentru noi”, a spus Jeje.
Cu încasările din donații, Jeje vrea să ajute familia cu costurile înmormântării, printre altele. Ea a mărturisit: „Creez o moștenire în onoarea lui Helen, astfel încât cei dragi să simtă cât de mult a fost iubită și apreciată. Au fost mulți cei care au fost binecuvântați cu bunătatea, prietenia și ajutorul ei generos. Permiteți celor cărora le pasă de Helen să contribuie așa cum doresc”.
Pe pagina de strângere de fonduri, Ken Chu a scris: „Sunt unul din echipajul zborului (CX289 – n.r.), doresc tot ce este mai bun pentru soțul și copiii săi”. Pe Facebook au apărut numeroase comentarii în care Helen a fost omagiată atât de cunoscuți, cât și de oameni impresionați de soarta ei. Un localnic din Tung Chung a descris-o pe Helen drept „cea mai grijulie, generoasă și atentă persoană”, în ciuda faptului că o cunoaște doar de la „porțile școlii”.
Într-un alt comentariu, o persoană a scris: „Dacă cineva avea nevoie de o mână de ajutor, Helen era întotdeauna prima care sărea să ajute”. Un altul a spus: „Am lucrat cu Helen în Marea Britanie. E atât de trist să aud această veste.”
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic a declarat: „Susținem familia unei britanice care a murit într-un zbor către Frankfurt și suntem în contact cu autoritățile locale”.
John Moore, un vecin care locuiește de mulți ani vizavi de casa familiei Rhodes din Marea Britanie a spus: „Ce tragedie groaznică! Mama ei a venit și ne-a dat trista veste. Eu și soția mea nu ne mai putem opri din plâns”.
Moore (87 de ani), care golește regulat cutia poștală a casei familiei Rhodes și îi livrează corespondența mamei lui Helen, spune: „Nu pot să înțeleg. Era atât de aptă și sănătoasă și lucra și într-o profesie medicală. Când s-au mutat în Hong Kong în urmă cu 15 ani, au păstrat casa. Nici măcar nu au închiriat-o”.
Un alt vecin a spus: „Au dus-o de minune acolo, iar acum așteptau cu nerăbdare să se întoarcă. Din cauza pandemiei de corona, nu mai fuseseră acasă de trei ani”. Cei doi soți au decis să se întoarcă pentru totdeauna, să renoveze casa și să o ia de la capăt.
Extrem de traumatizați, soțul, părinții și copiii lui Helen trebuie acum să aștepte până când trupul său neînsuflețit va fi repatriat în Marea Britanie. Potrivit relatărilor din presa britanică, ambii copii locuiesc momentan în casa bunicilor, unde ar trebui să-și revină după teribila experiență trăită în avion.