Zbor Ryanair, aterizare de urgență din cauza unui pasager agresiv. Bărbatul și soția sa au fost arestați

Un zbor Ryanair de la Manchester, Marea Britanie, spre insula spaniolă Ibiza, a fost nevoit să facă o aterizare de urgență în Toulouse, Franța, din cauza unui pasager violent.

Conform celor relatate de Il Gazzettino, incidentul a avut loc duminică, 8 septembrie 2024, când bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a agresat membrii echipajului și pasagerii de la bord.

Martorii au relatat că pasagerul ar fi petrecut prima oră a zborului consumând vodcă, iar ulterior a devenit agresiv.

După o discuție aprinsă cu un membru al echipajului, acesta l-a lovit pe însoțitorul de zbor în față și a continuat să se comporte violent.

Apoi, s-a îndreptat către alt membru al echipajului și a scuipat o altă pasageră, însoțind gestul cu insulte. Un martor a descris scena spunând că „era complet scăpat de sub control”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În ciuda avertismentelor că, dacă nu se calmează, avionul va fi nevoit să aterizeze înainte de destinație, bărbatul a refuzat să colaboreze.

În consecință, pilotul a decis să aterizeze de urgență în Toulouse, unde autoritățile franceze, deja alertate, l-au arestat imediat.

Soția pasagerului, despre care se presupune că era și ea în stare de ebrietate, a fost reținută și ea. Conform martorilor, femeia era desculță și manifesta un comportament antisocial.

Problemele cauzate de pasageri aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe devin din ce în ce mai frecvente în timpul zborurilor.

Aceste comportamente sunt sancționate sever, cu amenzi mari și pedepse cu închisoarea de până la doi ani.