Vreme rea în Italia, căderi abundente de grindină. Îngrijorare din partea agricultorilor

- Conținut sponsorizat -

Ziua de 1 aprilie a adus frig, ploaie, vânt și grindină în nordul Italiei. Sudul provinciilor Torino și Cuneo, precum și Alessandrino și Novarese au fost lovite de boabe de gheață mari cât cireșele. Pe văile alpine a nins.

Îngrijorare din partea agricultorilor: „Situația este critică  – a explicat Ercole Zuccaro, directorul Confagricoltura Piemonte – pentru că precipitațiile s-au dovedit a fi deosebit de violente. În Pralormo au căzut boabe de grindină mari cât ouăle. Tehnicienii noștri sunt cu toții la lucru pentru primele verificări, dar va dura câteva zile pentru a estima pagubele și deteriorările aduse culturilor.”

Cele mai abundente căderi de grindină au lovit zona de sud a provinciei Torino, între Chieri, Poirino, Pralormo și Carmagnola, zona Cuneo între Fossano, Cervere, Bra și Cherasco, dar și zona Saviglianese, în Saluzzese în zona Revello și la Cavour, în provincia Torino. Alte căderi de grindină au fost semnalate în Casalese, în provincia Alessandria și în jurul Trecate, în provincia Novara.

Clipurile video și fotografiile publicate de oameni pe rețelele de socializare sunt impresionante. Drumul provincial care leagă Carmagnola de Poirino a fost și el „albit”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Culturile cele mai afectate sunt câmpurile deschise și livezile – a declarat și Enrico Allasia, președintele Confagricoltura Piemonte – pomii fructiferi din această perioadă au lăstari foarte fragezi, pe care grindina i-a distrus; unele plante, de exemplu cireșii, sunt din plină floare, deci se va pierde aproape toată recolta.”

Video mai jos:

- Mai multe după publicitate -