Mezzosoprana româncă Florentina Soare, s-a aflat printre câștigătorii premiilor concursului internațional de muzică lirică „Flaviano Labò”, aflat în acest an la cea de-a XV-a ediție și organizat la Piacenza, în Italia, de „Fondazione Teatri” e „Associazione Amici della Lirica di Piacenza”.
Trei tinere artiste au urcat pe podiumul concursului și printre ele, pe locul al II-lea s-a numărat și mezzosoprana Florentina Soare care a primit și premiul ”Theatre & Music Production Centre State Opera Varna”. De asemenea, artistei românce i-a fost atribuit rolul lui Meg în opera Falstaff la Teatrul Municipal din Piacenza în cadrul stagiunii teatrale 2019/2020.
Pe prima treaptă a podiumului s-a clasat soprana Gu Wenmeng din China iar pe locul al treilea, italianca Chiara Mogini.
Marți, 19 februarie, la Auditorium Fondazione di Piacenza e Vigevano, din Via Sant’Eufemia, 13, ora 18:00, va avea loc concertul de gală al Concursului „Flaviano Labò”, în care cele trei premiante vor urca pe scenă spre încântarea publicului prezent. Ele vor fi acompaniate la pian de maestrul Emanuele De Filippis.
Profesor de canto în cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila şi prim-solistă a Teatrului „Nae Leonard” din Galaţi, mezzosoprana Florentina Soare, a urmat cursurile Universității Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia canto.
Drumul către succes nu a fost unul uşor. După multe ore de studiu şi practică, Florentina a ajuns să urce pe cele mai înalte scene ale lumii, alături de artişti consacraţi. A avut norocul să se afirme în faţa unor nume mari ale muzicii clasice şi putem enumera aici Mariana Nicolesco, Leontina Văduva sau Elisabeth Cornelius Lund.