Cel puțin 73 de persoane și-au pierdut viața în cea mai gravă inundație a secolului în Spania, iar zeci de alți oameni sunt dați dispăruți, inclusiv 13 cetățeni români.
Cel mai recent bilanț indică 70 de morți în Valencia, unul în provincia Málaga și doi în Castilla-La Mancha, conform El Pais.
Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile privind dispariția a 13 cetățeni români în Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Spania.
Oficiul consular este în contact permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în curs. Ambasada României la Madrid colaborează, prin atașații pentru afaceri interne, cu autoritățile centrale spaniole.
Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana rămân în contact cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune.
Totodată, mențin legătura cu cetățenii care au semnalat că se află în situații dificile, până la identificarea unor soluții dispuse de autoritățile locale.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34 964.212.446.
Apelurile vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români aflați în situații de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: +34 677 842 467.
Ministrul Politicii Teritoriale din Spania, Ángel Víctor Torres, a anunțat trei zile de doliu și a declarat că guvernul va desemna zona drept „puternic afectată” de DANA (numele dat furtunii care este acronimul, în spaniolă, pentru depresie atmosferică izolată la niveluri superioare), promițând „toate ajutoarele” din fonduri de stat și europene.
Ministerul Apărării a mobilizat mijloace aeriene, psihologi militari și câini antrenați pentru a localiza cadavrele.
Zeci de persoane au petrecut noaptea în Valencia pe vârful camioanelor sau mașinilor, pe acoperișurile magazinelor sau ale benzinăriilor, ori blocate în vehiculele lor pe drumuri aglomerate, până când au fost salvate.
Ploile au provocat pene de curent care afectează 115.000 de persoane, închideri de drumuri și suspendarea serviciului feroviar de mare viteză între Madrid și Comunitatea Valenciană, precum și pe coridorul mediteranean către Barcelona.
Furtuna se deplasează acum către Catalonia, Aragon, Extremadura, Navarra și vestul Andaluziei, unde Cádiz se află în alertă roșie din cauza riscului de acumulare de apă.
Guillermo Serrano Pérez, în vârstă de 21 de ani, a petrecut noaptea blocat cu părinții săi pe unul dintre podurile de pe șoseaua V-31, cunoscută ca Pista de Silla.
Se întorceau cu mașina în satul lor, Paiporta (25.300 de locuitori), când au primit notificarea de alertă roșie pe telefoanele mobile. Doar cinci minute mai târziu, a început haosul.
„Pe la ora 20:30 a început să vină apa și a venit un val, ca un tsunami, și a trebuit să urcăm imediat pe unul dintre podurile care traversează autostrada. Mașinile care erau parcate în apropiere au fost complet inundate”, a relatat el.
Din curentul de noroi au reușit să salveze o femeie cu un bebeluș în brațe și un alt bărbat, în timp ce își lăsau mașinile luate de ape.
„Valul a prins-o pe fată mult mai în față decât pe noi și nu a avut timp să reacționeze, nici să se întoarcă, nici nimic, și a trebuit să iasă pe fereastră”, a povestit Serrano.
Au petrecut noaptea sub cerul liber, discutând cu alți afectați, fără să doarmă, până când, la 5:30 dimineața, au apărut pompierii.