VIDEO | Doi vulcani din Italia au erupt în același timp. Alertă roșie emisă de autorități

Etna și Stromboli, doi dintre cei mai activi vulcani din Italia, au intrat într-o nouă fază eruptivă intensă, declanșând măsuri de precauție și alerte în regiune.

Cel mai înalt vulcan din Europa – Etna – este în plină activitate. O imensă coloană de cenușă lavică, înălțată până la 4,5 kilometri altitudine, a fost emisă de craterul denumit Voragine.

Cenușa s-a răspândit în orașul Catania și în alte localități situate la poalele vulcanului în zona sud-estică, iar aeroportul Catania a fost închis temporare ca măsură preventivă de siguranță.

„Amplitudinea medie a tremorului, după ce a atins valoarea maximă în jurul orei 16:30, a scăzut brusc până la intervalul valorilor medii,” a informat ultimul aviz VONA (Volcano Observatory Notice for Aviation) de la Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) din Catania, care a emis o alertă roșie.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„În jurul orei 17:00 (joi, 4 iulie 2024 – n.r.), o nouă fază de creștere rapidă a readus amplitudinea la valori ridicate, unde se menține și în prezent la niveluri foarte înalte”, se mai precizează în aviz.

Activitatea craterului Voragine a evoluat într-o fântână de lavă, producând o coloană care a atins înălțimea de aproximativ 4500 de metri și s-a propagat în direcția sud-est, cu „ploaie de cenușă pe mai multe localități din zona sud-estică a vulcanului Etna și până la Catania”, au explicat vulcanologii.

Din Catania, fenomenul este vizibil cu ochiul liber și prin camerele de supraveghere ale rețelei INGV, iar sectorul B2 al spațiului aerian al aeroportului din oraș a fost închis din cauza probabilității acumulării de material lavic pe sol.

Pe de altă parte, o erupție intercraterică, cu revărsare de lavă între Voragine și craterele Nouve, era în desfășurare de câteva zile.

Activitatea vulcanului a început în noaptea dintre 13 și 14 iunie, dar intensificarea activității a avut loc în dimineața zilei de joi, 4 iulie 2024.

Stromboli, un alt vulcan activ din Italia, a înregistrat un eveniment exploziv deosebit de puternic la ora 14:11 de ieri.

Activitatea a fost monitorizată de rețeaua de supraveghere a Laboratorului de Geofizică Experimentală, iar în urma acestui eveniment, Departamentul de Protecție Civilă a emis o alertă roșie, trecând de la nivelul portocaliu la cel roșu și declanșând faza operativă de prealertă.

Lapilii emanați de Stromboli au declanșat un mic incendiu în localitatea Forgiavecchia, unde au intervenit avioane de tip Canadair pentru stingerea focului.

Decizia de a crește nivelul de alertă se bazează pe semnalările fenomenelor eruptive și pe evaluările de pericol furnizate de Centrele de Competență, printre care se numără Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (Observatorul Etneo, Observatorul Vesuvian și Secția Palermo), CNR-IREA și universitățile din Florența, Palermo, Pisa și Torino.