VIDEO | Cristian, slujbă de comemorare în biserica ortodoxă din Udine, înainte de repatriere

Sâmbătă, la ora 13:00, în biserica ortodoxă din Tarna Mare, județul Satu Mare, vor avea loc funeraliile lui Cristian Casian Molnar, ultima victimă a tragediei de pe râul Natisone din nordul Italiei, al cărui trup a fost găsit după 23 de zile de căutări.

În cursul zilei de joi, 27 iunie, în biserica ortodoxă de pe via Tomadini din Udine a avut loc o slujbă de comemorare, după care trupul neînsuflețit a fost repatriat în România.

Slujba a fost oficiată de patru preoți, iar fratele lui Cristian, Petru Radu, a îmbrățișat tot timpul slujbei sicriul cu trupul neînsuflețit.

Captură de ecran 2024-06-28 212602
Sursa foto: captură video Tg Udine

Imagini dureroase, greu de descris în cuvinte, lacrimi și o tristețe profundă a dominat biserica în care erau prezenți și părinții Patriziei Cormoș. Video mai jos:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform tradiției, trupul lui Cristian a fost îmbrăcat în costum de mire, așa cum Patrizia și Bianca au fost îmbrăcate în rochii de mireasă.

Tragedia s-a petrecut în ultima vineri din luna mai, când cei trei prieteni români, în vârstă de 25, 23 și 20 de ani, au fost surprinși de creșterea rapidă a nivelului râului Natisone, în apropierea podului Roman din Premariacco.

Imaginile cu ei îmbrățișați înainte de a fi luați de curenții puternici au devenit simbolice, arătând strânsa lor legătură și lupta disperată pentru viață. Fetele au fost găsite după două zile, iar Cristian după trei săptămâni.

Ziua tragediei

Pe 31 mai, la ora 11:58, Patrizia, care tocmai trecuse un examen la Academia de Arte Frumoase din Udine, și-a sunat mama, pe Mihaela, cerându-i permisiunea să meargă într-o scurtă excursie cu prietenii săi pentru a face câteva fotografii.

Destinația aleasă a fost râul Natisone, pe care tinerii l-au găsit pe Google, nefiind familiarizați cu zona. Cristian, în vârstă de 25 de ani, conducea BMW-ul în care se afla iubita sa, Bianca Doroș, împreună cu prietena lor, Patrizia Cormoș.

După ce au parcat mașina, au mers spre râu, unde un panou pe jumătate rupt avertiza despre interdicția de a face baie și pericolul de înec.

La ora 13:18, Patrizia a făcut prima fotografie, dar în doar câteva minute, situația a devenit periculoasă. La 13:29, Patrizia a trimis primul apel de urgență, cerând ajutor, în timp ce nivelul apei creștea rapid din cauza ploilor torențiale.

Patrizia a efectuat patru apeluri la serviciul de urgență 112 în decurs de jumătate de oră, implorând ajutor. „Veniti să ne salvați”, a cerut ea, în timp ce apa continua să crească. În apeluri, a implorat ca cineva să o contacteze pe mama sa.

Salvatorii ajunși la fața locului au încercat să ajungă la tineri, dar curenții puternici au făcut intervenția extrem de dificilă.

De pe pod, martorii au filmat scenele dramatice, iar pompierii au încercat să-i salveze aruncând frânghii și chiar înotând împotriva curenților. Doi muncitori au încercat, de asemenea, să ajungă la ei, dar fără succes.

Operațiunile de salvare au fost complicate de condițiile meteo nefavorabile, râul având o curgere rapidă și periculoasă.

Apele învolburate i-au înghițit pe cei trei prieteni, chiar dacă s-au strâns într-o îmbrățișare pentru a fi mai puternici în fața viiturii.

Procuratura a deschis un dosar penal pentru omucidere din culpă împotriva unor persoane necunoscute.

Ancheta, care include analiza telefonului de pe care au fost făcute apelurile la 112, va trebui să clarifice dacă reacția autorităților a fost suficient de promptă.

 

photo_2024-06-28_21-38-03