VIDEO | Accident dramatic în Italia, doi șoferi de TIR morți carbonizați în urma unui accident de pe autostrada A1

- Conținut sponsorizat -

Tragedia s-a petrecut în această dimineață de marți, 22 iunie 2021, în jurul orei 10:40, la kilometrul 66 de pe autostrada A1 din Italia, în dreptul localității Fiorenzuola d’Arda din provincia Piacenza.

În accident au fost implicate un TIR și o cisternă, care transporta GPL, dar și un autoturism de mici dimensiuni, informează publicația locală Piacenza Sera.

Imagine de la locul accidentului. Foto: Piacenza Sera

Din primele relatări reiese că TIR-ul a tamponat cisterna, iar în urma impactului aceasta a luat foc și a provocat decesul ambilor șoferi.

Incendiul s-a extins apoi și la un alt autovehicul, la bordul căruia călătoreau două femei de naționalitate germană, care au reușit însă să iasă la timp din mașină și să se pună în siguranță înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări.

Autostrada A1 a fost închisă între Piacenza Sud și Fiorenzuola, pe ambele sensuri, creându-se astfel cozi lungi de 10 km.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Compania Autostrade per l’Italia sfătuiește șoferii care circulă spre Bologna să iasă de pe autostradă la Piacenza Sud și să parcurgă SS9 Emilia pentru a intra din nou pe A1 pe la Fiorenzuola.

Cei care merg la Milano, în schimb, sunt sfătuiți să urmeze același traseu, dar în direcția opusă.

ACTUALIZARE 23 IUNIE 2021: Potrivit ziarului Il Giorno, cei doi șoferi morți sunt italieni, rezidenți în Lombardia, în vârstă de 60 de ani, respectiv 50 de ani.

Între timp, o nouă tragedie s-a petrecut în această dimineață pe autostrada A1, la mai puțin de 2 kilometri distanță de cea de ieri, unde două TIR-uri s-a ciocnit, iar șoferul unuia dintre ele a murit.

Mai multe detalii în articolul de mai jos: