Bianca Roșca, o tânără de 26 de ani de origine română, stabilită în Palermo, a câștigat pe 13 mai la Cardiff, în Marea Britanie, grand prix-ul englez „Victory invitational” cu două victorii consecutive la „grappling”, jiu jitsu brazilian no gi (fără gi-kimono). Roșca a concurat în categoria feminină de -65 kg și a obținut victoria deși cântărea cu 4 kg mai puțin (61 kg), informează Giornale di Sicilia.
„Mi-am dorit enorm această victorie – a povestit Bianca Roșca pentru gds.it – am vrut să o aduc acasă, aici la Palermo. Am câștigat două lupte prin supunere și ambele în aproximativ 40 de secunde. Nu mă așteptam să câștig – a continuat ea – atât din cauza greutății, dar și pentru că adversarele erau destul de puternice și, evident, doreau și ele victoria.”
Evenimentul de la Cardiff face parte dintr-un circuit care include toate marile orașe engleze. Acesta a început la Liverpool, organizând deja turnee de mare anvergură la Londra, New Castle și Manchester.
Într-o arenă cu toate locurile ocupate, s-au întâlnit unele dintre cele mai importante nume emergente ale grappling-ului european. Un grand prix masculin și unul feminin pentru a stabili campionul categoriei de -65 kg, care va trebui să își apere titlul la următoarele evenimente.
Viața Biancăi Roșca nu a fost însă ușoară. În 2014 medicii au descoperit că tânăra româncă avea cancer la plămâni. Bianca și mama ei, Ionela, au pornit imediat spre Milano după aflarea diagnosticului pentru o vizită medicală mai detaliată, de specialitate, iar rezultatul a fost dramatic:
„Medicul mi-a spus că dacă nu mă operez îmi mai rămân două săptămâni de trăit. Astfel au intervenit de urgență, erau 20 de medici în sala de operații”, a povestit conaționala noastră.
Pentru a-i salva viața, doctorii au fost nevoiți să-i îndepărteze un plămân, dar lupta ei nu se terminase încă. A trebuit apoi să lupte cu cancerul ani la rând, până când, în cele din urmă, a reușit să-l învingă.
Sportul a ajutat-o să depășească această traumă
„Am ajuns la acest sport din două motive: primul este că, atunci când eram mai tânără, am fost victima bullying-ului. Al doilea este că, acum câțiva ani, am avut cancer și aveam nevoie să găsesc o modalitate de a-mi elibera emoțiile pe care le țineam în mine.
M-am mutat la Palermo pentru a fi alături de mama mea care locuiește aici de 20 de ani. Trăiesc în Sicilia de 10 ani și mă simt palermitană în toate sensurile. Și ador mâncarea palermitană. Călătoresc des pentru competiții, dar recunosc că doar aici mă simt acasă.”, a spus sportiva de origine română.
Bianca deține deja centura de la „War submission”, cel mai important eveniment de Grappling profesional din Italia, pe care l-a câștigat la Siena în decembrie anul trecut.
„Obiectivul meu pentru viitor? Vreau să devin o campioană la nivel mondial.”, a dăugat tânăra.
Bianca Roșca a demonstrat o determinare de neclintit, a învins obstacolele vieții și a reușit să se impună pe scena internațională a acestui sport. Povestea ei de succes este o inspirație nu doar pentru cei care practică arta marțială, ci și pentru toți cei care se confruntă cu dificultăți în viață. Bianca a dovedit că, având determinare și reziliență, orice obstacol poate fi depășit.
Despre Bianca Roșca mai puteți citi: Emoționanta poveste a tinerei românce din Italia care a învins cancerul, apoi a devenit vicecampioană la Jiu-Jitsu brazilian.