Ioan, românul fără o locuință care de ani de zile trăia într-un cort improvizat, în parcarea de pe via San Francesco d’Assisi din Frascati, regiunea Lazio, a decis să asculte numeroasele îndemnuri venite din mai multe direcții, acceptând ajutorul oferit de Primărie, asistenții sociali și serviciile de asistență și a fost momentan transferat la Roma.
Conaționalul nostru trăia de ani de zile în condiții insalubre, care îi puneau în pericol sănătatea și în ultimul timp și-a exprimat dorința de a se întoarce în România, relatează Castelli Notizie.
Autoritățile au subliniat importanța lucrului în rețea și a ascultării nevoilor persoanelor aflate în dificultate, referindu-se la succesul acestui demers.
A fost evidențiată, de asemenea, importanța colaborării între diferitele entități implicate în asigurarea asistenței și sprijinului pentru cei în nevoie:
„Mulțumită muncii neîncetate de colaborare și ascultare, desfășurată în toate aceste luni de către Administrația locală, PIS și de serviciile sociale, am reușit să îi oferim lui Ioan un adăpost la Roma, în așteptarea realizării dorinței sale exprimate de a se întoarce în țara natală.
În următoarele zile, va fi efectuată o curățenie extraordinară a zonei de către operatorii Tekneko, cărora le mulțumim.”
Această acțiune reflectă angajamentul comunității de a rămâne umană în fața vulnerabilităților și de a aborda problemele sociale cu compasiune și dedicare, recunoscând eforturile continue ale tuturor celor implicați în asistența zilnică a celor mai puțin norocoși.
„Mulțumim încă o dată tuturor celor care, fiecare în domeniul său de competență, s-au implicat în aceste cazuri cunoscute și se implică zilnic în asistența și sprijinul celor fragili și marginalizați”, au mai transmis autoritățile administrative din Frascati.