Un tânăr român în vârstă de 32 de ani a murit înecat în după-amiaza zilei de joi, 11 iulie 2024, după ce a sărit în râul Brembo, în apropierea comunei Brembate, provincia Bergamo, pentru a se scălada.
Conaționalul nostru se afla în zona Filarola, pe strada Arnichi, împreună cu câțiva prieteni, informează ziarul Il Giorno.
Bărbatul a sărit în apa râului de pe un mic baraj artificial, înalt de câțiva metri. Inițial, a fost văzut ieșind la suprafață și a făcut semne prietenilor săi că totul era în regulă, dar apoi a dispărut sub apă, fiind tras de curenți.
Alți înotători prezenți pe malul râului Brembo l-au văzut la scurt timp, la aproximativ cincizeci de metri mai în aval, și l-au urmărit până într-o zonă unde apa avea doar un metru adâncime.
Acolo, au reușit să-l aducă la mal și au încercat să-l resusciteze cu masaj cardiac până la sosirea echipajelor de urgență. Din nefericire, eforturile lor au fost zadarnice.
La fața locului au intervenit un elicopter de salvare, o ambulanță, un echipaj de intervenție medicală, pompierii din Dalmine și carabinierii din Zingonia, Brembate și Treviglio.
Trupul neînsuflețit al tânărului român a fost transportat la capela mortuară a cimitirului din Brembate.