Un român și un italian, jaf cu stângăcie în Italia. Au uitat cheile mașinii în magazinul pe care au încercat să-l prade

- Conținut sponsorizat -

Doi bărbați, un român și un italian, au intrat într-o tutungerie din localitatea Romentino, provincia Novara din Piemonte, cu intenția de jefui-o, dar, în cele din urmă, nu au reușit să fure absolut nimic.

Puși pe fugă de proprietara activității comerciale, infractorii au uitat cheile de la mașina lor în tutungerie și au fost nevoiți astfel să fugă pe jos, relatează cotidianul digital Novara Today.

Incidentul a avut loc în luna martie a acestui an, dar unul dintre cei doi bărbați a fost arestat la sfârșitul lunii aprilie, iar al doilea a fost arestat în urmă cu câteva zile, după mai multe săptămâni de investigații.

Episodul s-a petrecut în jurul orei 07:00 din dimineața zilei de 8 martie, când proprietara tutungeriei, situată pe via Marconi, împreună cu o angajată, abia deschiseseră magazinul.

romentino-rapina-tentata-edicola-680x408
Tutungeria în care s-a petrecut tentativa de jaf. Sursă foto: Prima Novara

După numai câteva minute, doi bărbați, care aveau fețele acoperite cu măști și unul dintre ei avea o armă în mână, au intrat în incinta activității comerciale, cerând să le fie predate încasările zilei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Din păcate pentru ei, aceste încasări erau practic inexistente, având în vedere ora matinală la care au decis să efectueze jaful fără să ia în considerare acest detaliu. Așadar, după ce au văzut că proprietara opunea rezistență, cei doi infractori au decis să fugă.

În momentul în care au încercat să se urce în mașină însă, au avut surpriza să constate că au uitat cheile de la autovehicul în tutungerie.

Deși s-au întors pentru a le recupera, au descoperit că ușa magazinului fusese deja închisă și că forțele de ordine se aflau în drum spre locul faptei, iar stângacii jefuitori au fost nevoiți astfel să fugă pe jos.

Carabinierii au analizat înregistrările de pe camerele de supraveghere și au reușit să-i identifice pe cei doi atacatori.

Primul dintre ei, un cetățean român în vârstă de 34 de ani și rezident în localitatea Galliate, a fost arestat la data de 25 aprilie.

- Continuarea după publicitate -

Cel de-al doilea, în schimb, este un italian de 37 de ani din Cerano, a fost identificat și arestat la data de 17 mai.