Un român s-a cățărat pe clădirea unei gări din Italia după ce i-a fost furat telefonul. Salvat de polițiști

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat de naționalitate română a băgat în alertă autoritățile din Milano, Italia, în jurul orei 18:30 de vineri, 25 octombrie 2024.

671bdf0665367 (1)
Bărbatul român cățărat pe clădirea gării din Milano. Sursă foto: La Presse.

Îmbrăcat complet în negru, cu o jachetă impermeabilă și o șapcă asortată, el a fost văzut cățărându-se pe o schelă amplasată pe partea dreaptă a fațadei Gării Centrale Milano, relatează Corriere della Sera.

Trecătorii din Piazza Duca d’Aosta au alertat imediat poliția prezentă în fața gării. La sosirea pompierilor, bărbatul se afla deja în cel mai înalt punct al clădirii, pe o cornișă, ținând în mână o scară telescopică, aceeași pe care ar fi folosit-o pentru a escalada diferitele cornișe ale fațadei.

După aproape o oră de căutări, poliția feroviară l-a găsit pe acoperiș și l-a dat jos în siguranță.

Conform declarațiilor date de conaționalul nostru, gestul său a fost o formă de protest după ce i-ar fi fost furat telefonul mobil. Autoritățile verifică în prezent starea sa psihică.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri, care au întins o saltea de salvare și, folosind o autoscară, au ajuns pe acoperișul gării pentru a-l recupera pe bărbat.

Din primele informații reiese că ar fi vorba de un om fără adăpot care frecventează zona Gara Centrală din Milano.