Un român din Italia și-a înjunghiat soția și fiul în urma unei certe izbucnite în familie

Un bărbat român în vârstă de 45 de ani a fost reținut sub acuzația de tentativă de omor, după ce și-a atacat soția și fiul cu un cuțit de bucătărie în timp ce serveau prânzul duminică, 2 martie 2025.

Potrivit publicației Torino Cronaca, incidentul s-a petreucut pe via Aldo Moro din Tortona, o localitate din provincia Alessandria, Italia.

Conform primelor informații, o ceartă izbucnită în familie s-a transformat rapid într-un atac violent.

Bărbatul, într-un acces de furie, și-a înjunghiat fiul în vârstă de 23 de ani în abdomen, iar soția, de 51 de ani, a fost rănită grav în spate.

Ambii au fost transportați de urgență la spital: fiul a fost internat în cod galben, iar mama în cod roșu.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deși starea femeii este gravă, medicii au precizat că viața ei nu este în pericol.

La fața locului au intervenit imediat carabinierii din Tortona, care l-au reținut pe agresor. De asemenea, fiica celor doi soți, care nu a fost rănită în atac, a fost transportată la spital pentru sprijin psihologic, fiind profund afectată de cele întâmplate.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și motivele care au dus la acest act violent.

Bărbatul se află în custodia poliției, iar ancheta este în desfășurare.