Un bărbat de 30 de ani, de naționalitate română, a fost denunțat pentru comiterea unui furt agravat, după ce a fost surprins de camerele de supraveghere furând dintr-un magazin situat în centrul orașului Parma, produse în valoare de aproximativ 600 de euro.
Bărbatul intra în magazin și își făcea practic cumpărăturile fără să plătească, ieșind cu sacoșa plină de produse, relatează Parma Today
Incidentele au avut loc săptămâna trecută, când proprietara unui mic magazin deschis non-stop a reclamat două furturi consecutive, în două zile diferite, ambele atribuite aceluiași individ.
Conform declarațiilor proprietarei, în ambele ocazii, tânărul a pătruns în magazin prin forțarea ușilor glisante în jurul orei 05:00 dimineața, sustrăgând diverse produse fără a le plăti.
În urma descoperirii furturilor, aceasta a depus plângere la secția de carabinieri Parma Centro, care au demarat imediat investigațiile.
Analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere a jucat un rol crucial în identificarea făptuitorului, un român de 30 de ani, cunoscut autorităților pentru antecedente penale.
Recunoscut fără echivoc în imagini, bărbatul a fost denunțat în stare de libertate, fiind considerat responsabil de furtul agravat.