Un român, considerat erou în Italia, și-a lovit mama cu toporul în cap după ce s-a întors în țară

- Conținut sponsorizat -

Luni seară, 15 mai 2023, în localitatea Năsăud ,din județul Bistrița-Năsăud, un bărbat român în vârstă de 35 de ani și-a atacat mama cu toporul, lăsând-o într-o baltă de sânge. Fapta a avut loc pe fondul unor neînțelegeri spontane. Bărbatul, pe nume Fănel Viorel Drăgan, a fugit de la locul faptei, însă a fost găsit de polițiști într-o stație PECO, unde-și cumpărase băuturi alcoolice, informează Bistrițeanul.ro.

„Acesta a fugit, dar a fost găsit de polițiști și reținut de procurori. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, fiind supusă imediat intervențiilor chirurgicale.” a declarat un purtător de cuvânt al Poliției.

Conform procurorilor, Drăgan este condamnat pentru tâlhărie și furt, fapte comise din anul 2010 încoace, pe teritoriul Italiei, Franței și Spaniei.

Cu toate acestea, Drăgan a fost considerat erou în Italia, în anul 2018, după ce a intervenit pentru a salva doi polițiști care erau amenințați de un nigerian.

„În seara zilei de 22 octombrie, în gara din Lecce (Puglia), un cetățean de origine nigeriană, în vârstă de 24 de ani, a refuzat să prezinte documentele de identitate la cererea agenților de poliție care efectuau un control de securitate în incinta gării. Nigerianul a început să se agite și cuprins de o furie oarbă a pus mâna pe un pietroi mare, care cântărea peste 3 kilograme, cu intenția de a-l arunca spre polițiști.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În momentul respectiv, un tânăr român în vârstă de 30 de ani (Fănel Viorel Drăgan), aflat în apropierea agresorului, a sărit asupra sa trântindu-l la pământ. Conaționalul nostru, în acțiunea de a împiedica gestul violent al nigerianului, s-a lovit la cap și a avut nevoie de îngrijiri medicale.”, scriam în octombrie 2018.

Șeful Poliției din Lecce, Leopoldo Laricchia, a dorit să-l invite în biroul său pe Drăgan Fănel Viorel și i-a mulțumit personal pentru curajul și altruismul pe care l-a demonstrat în timpul agresiunii, aruncându-se între agresor și polițiștii de serviciu.

Captură de ecran 2023-05-17 124206
Sursa foto: Quotidiano di Puglia

Întors în țară, Drăgan și-a agresat mama lovind-o cu toporul în cap. Procurorii l-au prezentat în fața instanței de judecată luni seară, unde a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acum, acesta este cercetat penal pentru tentativă de omor.

- Mai multe după publicitate -