Un român care a învățat să facă pizza în Italia, a cucerit din nou premiul de „Cea mai bună Pizzerie Independentă din Marea Britanie”

Un român care a învățat să facă pizza în Italia a câștigat pentru a treia oară distincția de „Cea mai bună Pizzerie Independentă din Marea Britanie”.

Restaurantul românului Sergiu Teacu, Taste of Italy, din Chelmsford, a fost catalogat ca fiind cel mai bun din Anglia la preparatele italiene, depășind alți șase competitori în runda finală.

576917587_1406098081521909_5436933722294561682_n (1)
Sursa foto: Taste of Italy/Facebook.

Premiile sunt găzduite de Pizza, Pasta and Italian Food Association (PAPA) și recompensează excelența, inițiativele și inovațiile din industria alimentară italiană din Marea Britanie.

Taste of Italy își adaugă astfel încă o distincție pe listă: restaurantul, condus de Sergiu Teacu și partenera sa, Lucia Pronesti, a fost desemnat „Cea mai bună Pizzerie Independentă din UK” și în 2022 și 2023.

Sergiu Teacu, în vârstă de 33 de ani, este originar din Roznov, județul Neamț, și a reușit să construiască o afacere de succes peste hotare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Te-ar mai putea interesa -

A plecat din România în urmă cu 19 ani, a lucrat în Italia mai întâi ca spălător de vase, iar după ce a învățat tot ce a putut despre bucătăria italiană, în 2016 s-a mutat în Anglia.

„Am pus ban pe ban deoparte, plus niște împrumuturi de la bănci si exact pe timpul pandemiei, mai exact pe 25 Septembrie 2020 am deschis prima mea afacere, împreună cu Lucia Pronesti care e italiană, o Pizzerie Italiana cum zice mama ei, totul făcut corect și autentic”, a mărturisit Teacu pentru Botoșani News.

photo_2025-11-09_14-18-38
Sergiu Teacu și Lucia pronesti. Foto: Facebook

Un sector extrem de competitiv

În Anglia funcționează peste 11.000 de restaurante italiene, dintre care 8.000 sunt înregistrate la PAPA Awards, în diferite categorii.

De la gustul autentic la servirea impecabilă și rapidă, toate au contribuit la recunoașterea pizzeriei în Marea Britanie.

Taste of Italy este condus de Sergiu Teacu și partenera sa, Lucia Pronesti (Italia). Aproape toți cei care lucrează în restaurant sunt români.