Un îngrijitor român, care a lucrat în Italia, încerca să vândă tablouri în valoare de 150.000 de euro, furate din casa bătrânului

SEBITRANS - TRANSPORT INTERNAȚIONAL PERSOANE ȘI COLETE

Polițiștii români au descoperit zece tablouri valoroase, sustrase din Italia, într-o locație din municipiul Constanța.

Operele de artă, datând din secolul al XVII-lea, aparțineau unui colecționar italian și ar fi fost furate în anul 2024 de un îngrijitor român care avea acces la locuința acestuia, informează Observator.

Descoperirea a avut loc pe 6 martie 2025, când polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.) au prins în flagrant delict trei cetățeni români, în timp ce unul dintre aceștia încerca să vândă tablourile.

Potrivit autorităților, lucrările de artă fuseseră ascunse într-un spațiu din județul Constanța, fiind găsite înghesuite într-un troler și într-o sacoșă de rafie, într-un cartier de locuințe sociale.

Potrivit anchetatorilor italieni, operele de artă sunt evaluate la peste 150.000 de euro. Unul dintre suspecți ar fi încercat să vândă un tablou cerând această sumă, după ce se informase online despre prețurile lucrărilor pictorului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În acest caz, autoritățile au desfășurat o amplă acțiune de investigare, fiind emise și puse în aplicare zece mandate de percheziție domiciliară, iar ancheta este în desfășurare.

Poliția Română a confirmat că tablourile au fost recuperate și vor fi returnate autorităților italiene pentru continuarea cercetărilor. Video mai jos: