Florin Scurtu, un păstor român în vârstă de 31 de ani, riscă închisoarea pe viață în Italia, după ce a fost acuzat de uciderea a doi frați pensionari, Calogero și Filippo La Monaca, în vârstă de 76, respectiv 74 de ani, în iunie 2021, în satul Deliella (Caltanissetta) din Sicilia.
Incidentul, care a avut la bază un conflict legat de drepturile de pășunat, a dus la moartea tragică a celor doi frați, cunoscuți fermieri agricoli din Canicattì, provincia Agrigento.
Potrivit procurorului Stefano Strino, care a solicitat vineri, 9 februarie 2024, pedeapsa maximă, adică închisoare pe viață pentru ciobanul român, frații au fost omorâți în bătaie cu pietre, relatează publicația Grandangolo Agrigento.
Prima dată, românul, l-ar fi lovit pe Filippo, cu o piatră, în zona capului, iar apoi pe Calogero, care mergea în baston. Apoi, ar fi încercat să ardă cadavrele într-o mașină.
„Crima a fost brutală. În ziua crimei, Scurtu a mers la cei doi fraţi pentru o discuţie, care a degenerat într-un scandal, iar de acolo până la crimă nu a mai fost decât un pas”, a declarat carabinierul care a condus primele cercetări.
Avocatul lui Scurtu, Valentina Fiorenza, îl apără pe bărbatul român, care a fost arestat de carabinieri la trei luni după comiterea dublei crime.
În timpul interogatoriilor, românul și-a recunoscut vina, menționând că scandalul ar fi pornit de la o dispută legată de zonele de pășunat unde mergea cu oile.
În timp ce procesul continuă, comunitatea și familiile îndurerate așteaptă cu nerăbdare verdictul și speră la o pedeapsă dreaptă pentru pierderea tragică a celor doi frați.