Un bărbat a trăit trei ani și jumătate cu soția moartă în casă. Corpul mumificat a fost găsit de rude

- Conținut sponsorizat -

Un caz incredibil s-a înregistrat în localitatea Wertheim-Lindelbach din Germania, unde un bărbat a trăit ani de zile în casă cu cadavrul soției sale.

Totul a ieșit la iveală atunci când membrii familiei și-au dat seama de acest lucru, apoi au sunat la poliție și au raportat prezența trupului.

Cadavrul femeii a zăcut în locuință timp de trei ani și jumătate, iar cauza decesului nu este cunoscută, informează publicația Südwestrundfunk.

Cu toate acestea, autoritățile au declarat că nu există semne care să sugereze că femeia a fost ucisă.

Totuși, faptul că bărbatul a continuat să trăiască în același apartament cu corpul neînsuflețit al soției sale l-a făcut pe procuror să deschidă o anchetă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cazul ridică întrebarea firească: Cum de nimeni nu a observat lipsa îndelungată a femeii?

În Wertheim-Lindelbach, un mic sat cu doar 500 de locuitori, s-ar fi așteptat ca astfel de evenimente, precum dispariția bruscă a unei femei, să atragă atenția.

Totuși, unii locuitori au observat că nu au mai văzut-o pe femeie de ceva timp, iar atunci când l-au întrebat pe bărbat despre soția sa, el a dat răspunsuri evazive și oamenii nu au mai insistat.

Potrivit primarului, cuplul se mutase în localitatea respectivă cu 25 de ani în urmă și, deși cei doi soți erau percepuți ca fiind foarte amabili, erau cunoscuți pentru stilul lor de viață retras.

Corpul mumificat al femeii urmează să fie supus autopsiei miercuri, 27 septembrie 2023.