Unsprezece persoane au fost rănite în urma unor turbulențe severe întâmpinate de un zbor Lufthansa care efectua ruta Buenos Aires, Argentina – Frankfurt, Germania.
Incidentul a avut loc luni, 11 noiembrie 2024, în timp ce avionul Boeing 747-8, cu 329 de pasageri și 19 membri ai echipajului la bord, traversa Atlanticul.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Lufthansa, care a confirmat informațiile pentru agenția DPA, „din păcate, cinci pasageri și șase membri ai echipajului au suferit răni, în majoritate minore”.
El a precizat că „siguranța zborului nu a fost în pericol în niciun moment”.
După aterizarea avionului la destinația planificată, pe Aeroportul din Frankfurt, la ora 10:53 (ora locală), răniții au primit îngrijiri medicale de urgență.
Conform datelor oferite de platforma FlightRadar24, avionul, cu înregistrarea D-ABYP, a urcat la o altitudine de 10.000 de metri înainte de a fi surprins de turbulențe într-o zonă de convergență intertropicală.
În încercarea de a ocoli zona cu vreme instabilă, aparatul de zbor a încercat să urce la 10.700 de metri, dar a fost afectat brusc, mai ales în momentul în care viteza a scăzut dramatic de la 588 km/h la doar 280 km/h, pentru ca ulterior să revină la viteza de croazieră de 590 km/h.
Site-ul de specialitate AirLive.net a relatat că cinci dintre pasagerii răniți nu purtau centurile de siguranță în momentul turbulențelor.
După aterizarea în siguranță a avionului pe aeroportul din Frankfurt, pasagerii și membrii echipajului care au avut nevoie de asistență medicală au fost transportați la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Incidentul vine la câteva luni după un alt caz de turbulențe severe, în mai, când o aeronavă Singapore Airlines a fost zdruncinată de o „pungă de aer” deasupra bazinului Irrawaddy din Myanmar, incident în urma căruia un pasager a decedat și alți 30 au fost răniți.