Tragedie pe un aeroport din Italia, un bebeluș a murit după ce i s-a făcut brusc rău

Un bebeluș de doar câteva luni și-a pierdut viața, după ce i s-a făcut rău pe aeroportul Leonardo da Vinci din Roma – Fiumicino.

Copilul se afla împreună cu părinții săi, iar intervenția medicilor a continuat mai bine de o oră și jumătate, însă fără rezultat.

Potrivit publicației Fanpage, drama s-a petrecut joi, 5 martie 2026, la Terminalul 1 al aeroportului.

La un moment dat, micuțului i s-a făcut rău, iar familia și persoanele aflate în zonă s-au alarmat imediat.

La fața locului au intervenit echipajele de urgență și agenții Poliției de Frontieră aeroportuare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Personalul medical de la 118 a început imediat manevrele de resuscitare.

Conform informațiilor, încercările de a-l salva au durat mai mult de o oră și jumătate, după care a fost solicitat și elicopterul medical, decolat de la spitalul pediatric Bambino Gesù din Roma.

Copilul a fost transportat la unitatea medicală pediatrică în timp ce manevrele de masaj cardiac continuau, iar pulsul era foarte slab.

Medicii au încercat să îl salveze și la spital, însă, din păcate, bebelușul a murit.

Potrivit informațiilor apărute, decesul ar fi putut fi provocat de o malformație cardiacă congenitală.