Pompierii din Milano (Lombardia) au avut o zi de muncă intensă vineri, 21 iulie 2023, după ce o tornadă s-a abătut asupra orașului.
Puternicul fenomen meteorologic a lovit zona de nord-est a orașului și suburbiile acesteia și a provocat haos. Mai multe acoperișuri au fost smulse de vânt și câțiva copaci au fost doborâți, aceștia căzând pe șosele și blocând traficul.
Potrivit cotidianului digital Milano Today, localitățile grav afectate de această furtună neașteptată au fost Cologno Monzese, Gessate, Inzago, Pozzuolo Martesana, Gorgonzola și Cernusco sul Naviglio.
Douăzeci de echipe de pompieri din cadrul comandamentului de pe Via Messina din Milano au intervenit pentru a remedia efectele acestei furtuni violente.
S-au înregistrat intervenții și în zona Monza, precum și în orașele Garbagnate și Rescaldina, unde grindina a provocat pagube la numeroase vehicule parcate.
În provincia Varese, acoperișul a două case a luat foc după ce a fost lovit de un fulger.
Din fericire, deși daunele materiale au fost semnificative, în special la casele căror acoperișuri au fost smulse de vânt, nu s-au înregistrat victime.
Peste o sută de intervenții au fost efectuate de pompieri, inclusiv de către echipe de voluntari. Unele zone din Milano, inclusiv Via Abruzzi, au fost inundate de ploi torențiale.
Incidentele provocate de vremea rea nu s-au oprit aici. În localitatea Bubbiano, un șofer a ajuns cu furgonul într-un canal, reușind însă să iasă singur din vehicul. El a fost salvat și transportat apoi la spital cu cod galben de urgență.
În Cinisello Balsamo, un copac a căzut peste o mașină cu un pasager la bord, care a reușit, de asemenea, să iasă singur din vehicul.
O furtună de grindină a transformat străzile din Melzo și alte localități din suburbia orașului Milano în râuri de gheață, mai multe mașini au fost distruse, iar casele au suferit daune semnificative.
Pe Via Roma, o mașină cu o tânără la bord a rămas blocată într-un pasaj inundat, dar martorii au reușit să o scoată la timp.
Daune semnificative au fost raportate și în localitatea Rescaldina – unde grindina a spart parbrizele mașinilor – dar și în Cernusco, unde copacii au fost smulși din pământ de ploaie și vânt.
Conform unui comunicat emis de autoritățile locale, regiunea Lombardia este pregătită să declare stare de calamitate.
„În următoarele ore, echipele regionale vor începe să evalueze pagubele, ceea ce ne va duce la solicitarea stării de calamitate și la cererea de derogare la decretul legislativ 102, pentru a susține companiile agricole care au suferit pagube semnificative într-un moment crucial al activităților de pe câmp”, a explicat Alessandro Beduschi, responsabilul pentru Agricultură din regiunea menționată mai sus.