Tată român din Italia, condamnat la trei ani de închisoare după ani de violențe asupra fiicei minore. Fata s-a refugiat într-o comunitate

Un român în vârstă de 58 de ani a fost condamnat în Italia la trei ani de închisoare după ce, potrivit instanței, și-a maltratat ani la rând fiica minoră.

Fata a ajuns în cele din urmă să plece din locuință și să se refugieze într-o comunitate, unde și-a găsit ulterior echilibrul.

Potrivit Il Resto del Carlino, sentința a fost pronunțată de judecătorul Pier Vittorio Farinella, care l-a găsit vinovat de rele tratamente în familie.

Bărbatul, despre care se arată că avea deja un antecedent tot pentru maltratarea unei femei, a fost obligat și la plata unor despăgubiri de 5.000 de euro către fiica sa.

Ancheta a pornit după declarațiile adolescentei, care era asistată de serviciile sociale și s-a constituit parte civilă prin avocatul Luca De Tollis.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Faptele, agravate de faptul că victima era minoră, s-au petrecut până în 2020 într-o localitate din Faenza, provincia Ravenna (Emilia-Romagna) din Italia.

În cursul procesului a reieșit că fata locuise inițial cu mama sa și cu noul partener al acesteia, însă, pentru că nu se simțea bine în acel mediu, alesese să se mute la tatăl ei.

La început, relația dintre cei doi ar fi fost normală, însă situația s-a schimbat treptat când adolescenta avea în jur de 14 ani, inclusiv pe fondul plecării mamei sale din Italia.

Din acel moment, comportamentul tatălui ar fi devenit tot mai agresiv, anchetatorii reținând cel puțin șase sau șapte episoade de violență.

Dosarul descrie palme peste față, tras de păr și obiecte aruncate spre fată. Unul dintre cele mai grave incidente ar fi izbucnit după ce minora a primit în casă o prietenă de origine marocană, relație de prietenie pe care tatăl nu o accepta.

Conflictul izbucnea și din motive mărunte, precum apa lăsată prea mult la fiert sau timpul petrecut la duș. În mai multe rânduri, fata a povestit că se baricada în cameră și împingea un dulap în fața ușii ca să-l împiedice pe bărbat să intre în timpul ieșirilor sale violente.

În final, a decis să părăsească locuința și să se mute într-o comunitate, unde, după un început dificil, a reușit să-și construiască o anumită stabilitate.

Apărarea, susținută de avocatul Mirco Morganti, a invocat starea gravă de sănătate a inculpatului și faptul că acesta ar fi fost părăsit de soție, cerând schimbarea încadrării juridice într-o formă mai ușoară, aceea de abuz al mijloacelor de corecție. Solicitarea a fost respinsă.

Avocatul părții civile a susținut că a fost vorba despre violențe fără motiv, fără scop educativ, indicând și refuzul tatălui de a-i cumpăra fiicei manualele școlare.