Tânără româncă moartă în Italia la doar 29 de ani. Familia acuză ambulanța că a sosit târziu

- Conținut sponsorizat -

O tânără de naționalitate română, în vârstă de 29 de ani, a decedat la Roma în luna iulie din acest an, în urma unui șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat. Acum, după trei luni de la moartea sa, familia reclamă că tânăra poate ar fi putut  fi salvată dacă ambulanța nu întârzia mai mult de două ore și jumătate. Conaționala noastră a murit în timp ce medicii încercau să o resusciteze, informează Il Messaggero.

Se numea Paula Onofrei și locuia împreună cu familia în cartierul Casalotti, din capitala Italiei. Lucra la un bar de pe Viale Trastevere și până în urmă cu câteva zile de a muri era o tânără veselă, plină de viață.

Decesul său este înregistrat pe data de 23 iulie și dacă celor de la serviciul de ambulanță nu le-ar fi trebuit două ore și jumătate să ajungă la locuința familiei Onofrei, probabil Paula ar mai trăi și astăzi.

Cu două zile înainte de a muri, Paula s-a prezentat la spital, la Urgențe, cu crampe abdominale severe. Tânăra avea dureri mari la stomac, care radiau până în zona inghinală. Pentru medici, însă, nu era nimic grav, doar o colită și i-au spus să nu-și facă griji. A plecat acasă după ce i-au administrat analgezice, dar situația ei s-a înrăutățit astfel încât nu se mai putea ridica din pat.

În dimineața de sâmbătă, 23 iulie, Paula i-a spus surorii sale, Rebecca Onofrei: „Nu-mi mai simt deloc mâinile și picioarele”, iar sora sa a sunat atunci la 118. Operatorul i-a răspuns că trimite imediat o ambulanță, dar timpul a trecut și salvarea n-a mai sosit. Așa că aproximativ o oră mai târziu, la 14:13, sora Paulei a sunat din nou. „Nici limba nu și-o mai simte, trimiteți o ambulanță vă rog!”. Dar nici de această dată la adresa familiei Onofrei nu a ajuns nicio echipă medicală și a fost nevoie ca Rebecca să sune din nou, la ora 14:57, când situația era deja una dramatică: „Îmi pare rău, e a treia oară când vă sun, sora mea nu mai vede și corpul ei se învinețește”. Dar cum salvarea nu mai ajungea nici de această dată, la 15:29 a sunat pentru a patra oară la 118: „Ce naiba faceți, sora mea se simte foarte rău!”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

O ambulanță a plecat atunci de la dispeceratul din cartierul Prima Porta și a ajuns în 11 minute, la ora 15:40. Medicii au încercat să o resusciteze și să o mențină cât mai mult în viață, dar la ora 17:14 au fost nevoiți să constate decesul tinerei.

Autopsia va dezvălui apoi că Paula a fost ucisă de un șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat. „Nu vrem să tragem concluzii pripite, dar așteptăm cu încredere ca justiția să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat. Trebuie să facem puțină lumină”, a declarat Aurelio Padovani, avocatul familiei Onofrei care a depus plângere împotriva unor persoane necunoscute pentru omor din culpă.

- Mai multe după publicitate -