Tânără româncă din Italia, premiată de șefa Poliției din Bologna: „Un exemplu pentru orașul nostru”

- Conținut sponsorizat -

Isabella Fusiello, comisarul șef al Poliției din Bologna, a premiat recent două persoane care reprezintă în opinia sa „un model pentru orașul nostru”, este vorba de italianul Massimiliano Sussarello, 55 de ani, din Sassari și Larisa Boată, 18 ani, originară din România.

Larisa Boată a fost premiată pentru „înalt simț civic și curaj”, precizează Corriere di Bologna. Ea a intervenit în momentul în care o pensionară în vârstă de 81 de ani, care stătea pe o bancă din Piazza dell’ Unità, a fost jefuită de geanta sa de un bărbat care s-a îndepărtat alergând. Larisa a fost martoră la întreaga scenă și nu a stat mult pe gânduri, ci a reacționat imediat. A început să-l urmărească pe hoțul care, derutat, a aruncat geanta bătrânei cu toate bunurile în interior. Tânăra noastră conațională i-a înapoiat victimei poșeta.

Tot pentru aceleași valori morale a fost premiat și Massimiliano Sussarello. El se afla pe via Matteotti, când a auzit o persoană țipând și a văzut cum un hoț îi smulgea geanta din mâini. Femeia, în vârstă de 75 de ani, a căzut la pământ şi și-a fracturat umărul. Massimiliano Sussarello l-a urmărit pe hoț și l-a blocat, recuperând geanta, dar apoi infractorul a reușit să se elibereze și să scape.

Românca Larisa Boată și Massimiliano Sussarello au fost felicitați de șefa Poliției din Bologna și onorați u o diplomă „pentru înalt simț civic și curaj”.

„Acești doi cetățeni sunt un model pentru Bologna, un exemplu de încurajare pentru ceilalți cetățeni. Ar fi putut să se întoarcă cu spatele și să nu reacționeze, dar nu au făcut-o”, a spus Isabella Fusiello.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Isabella Fusiello, șefa Poliției din Bologna

Poliția face cercetări pentru a-i găsi pe cei doi răufăcători.